Devoțional femei

Aceasta este ziua…

„Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm și să ne veselim în ea!” Psalmi 118:24

„Dumnezeu este în cer – totul e în regulă cu lumea!” am exclamat, deschizând ferestrele camerei noastre.

„Ba nu e totul în regulă cu lumea”, replică sora mea. „Este ucidere, viol, foamete, inundații… Lumea asta e o mizerie!”

Sora mea avea dreptate, dacă alegem să privim astfel lumea. Dar din punctul meu de vedere, în acea zi, eram copleșită de bunătatea lui Dumnezeu de a ne aduce laolaltă pe noi cinci surori și cele două fiice ale mele, din patru state, pentru a petrece împreună o săptămână în Colorado. Puteam vedea Muntele Baldy de la balcon, puteam merge dimineața devreme la plimbare, de-a lungul pitorescului râu care curgea prin micul orășel de munte, puteam să ne plimbăm prin pădure, să facem ciclism de munte, să mergem cu pluta și să stăm la soare în compania celorlalți.

E ușor să devii împovărat de grijile lumii și să treci cu vederea lucrurile mici care îți pot înălța gândurile. De aceea, când mergeam dimineața devreme la plimbare, în apropierea locuinței mele din Georgia, încercam să privesc spre cer, în loc să mă uit în jos. Aceasta ajuta la luminarea spiritului meu și îmi aducea gânduri pozitive în minte. Exercițiul fizic face ca endorfinele vindecătoare să alerge pentru a întări sistemul meu imunitar. E chiar grozav să mergi la plimbare prin ploaie sau chiar când e frig afară.

Îl laud pe Domnul pentru privilegiul de a putea ieși afară în natura Lui, de a vedea norii pufoși pe cerul albastru, de a asculta păsările, de a privi veverițele, de a mă bucura de curțile frumoase ale vecinilor mei și de a avea ușurare de stresul meu zilnic.

Încerc cu disperare să fiu o persoană veselă, să nu întunec cărarea celor din jurul meu, vorbind despre lucruri deprimante. Și cred că râsul este bun pentru suflet. Și el face endorfinele să curgă.

Sora mea avea dreptate. Poate n-ar fi trebuit să spun: „Totul e în regulă cu lumea”. Dar Dumnezeu este încă în cer, așa că acum, în timp ce deschid ferestrele în Colorado sau privesc la cerul frumos al Georgiei, spun: „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm și să ne veselim în ea!” Îl putem lăuda pentru aceasta.

Laudă pe Domnul în timp ce deschizi ferestrele camerei tale.

Vivian Raitz

Acest articol face parte din cartea „Dacă vrei să trăiești” de Jan Kuzma