Studiu majori

Ajutor de la Duhul Sfânt

Marea luptă este reală: în bătălia pentru suflete, există două tabere. Una ne atrage spre Hristos (Ioan 6:44), iar cealaltă, spre deşertăciunea lucrurilor din lume (1 Ioan 2:16). Dacă ne vom supune Duhului Sfânt, puterea Sa ne va atrage în direcţia cea bună.

7. Ce a spus Domnul Isus despre lucrarea Duhului Sfânt?

Ioan 16:13
Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit şi vă va descoperi lucrurile viitoare.

Duhul Sfânt ne dă puterea să trăim după principii şi prin credinţă, nu după emoţii sau toane, aşa cum face lumea în general. Caracterul pentru cer se formează prin trăirea cu credincioşie în viaţa de aici, sub îndrumarea Duhului Sfânt.

8. Ce îndemn ne dă Pavel în 1 Corinteni 2:5?

1 Corinteni 2:5
pentru ca credinţa voastră să fie întemeiată nu pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu.

Seducţia lumii, exercitată adesea prin intermediul posesiunilor materiale, ne îndepărtează de Dumnezeu. Dar puterea Duhului Sfânt ne atrage către Hristos.

9. Ce va face Dumnezeu pentru cei care acceptă ca Duhul Sfânt să îi ia în stăpânire, ca să ajungă la biruința spirituală?

Ezechiel 36:26,27
26. Vă voi da o inimă nouă şi voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră şi vă voi da o inimă de carne.
27. Voi pune Duhul Meu în voi şi vă voi face să urmaţi poruncile Mele, şi să păziţi, şi să împliniţi legile Mele.

Ioan 14:26
Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.

Efeseni 3:16,17
16. şi-L rog ca, potrivit cu bogăţia slavei Sale, să vă facă să vă întăriţi în putere, prin Duhul Lui, în omul dinăuntru,
17. aşa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă; pentru ca, având rădăcina şi temelia pusă în dragoste,

„Satana ajunge să stăpânească mintea oamenilor prin teorii şi prin tradiţii mincinoase. Îndrumându-i către idealuri neadevărate, el le denaturează caracterul. Duhul Sfânt vorbeşte minţii prin Scripturi şi întipăreşte adevărul în inimă. În felul acesta, demască rătăcirea şi o alungă din suflet. Tocmai prin Duhul adevărului, care lucrează prin Cuvântul lui Dumnezeu, Hristos Îşi supune poporul Său ales.” – Ellen G. White, Viaţa lui Iisus, ed. 2015, p. 578

Ce decizii poţi lua acum pentru a te supune Duhului Sfânt, singurul în stare să te ajute să te opui ispitelor lumii?