Devoțional femei

Bun venit acasă!

Învață pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze și, când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea. Proverbele 22:6

Nu te-am văzut de când mergeam împreună la Școala de Sabat, la grupa de primară!

Cine era femeia asta care tocmai i se adresase soțului meu? Studiul Școlii de Sabat se încheiase și ea era tocmai în fața noastră. Eram musafiri și nu știam cine e. Soțul meu a trebuit să o întrebe cum o cheamă.

– Eu sunt Gwen.

Trecuseră aproape 60 de ani de când nu o mai văzuse. Ea plecase la o școală cu internat, unde întâlnise un băiat, care era dintr-o familie de fermieri, s-a căsătorit cu el și au avut doi băieți. După aceea i s-a pierdut urma.

– Am început să vin la biserică acum patru luni și sper să mă botez în această tabără, ne-a zîs ea.

– Fratele tău și sora ta știu că te botezi? Am întrebat-o eu.

Sora ei știa, dar de fratele ei nu era sigură că știa. Sora ei rămăsese în biserică, dar fratele ei, nu. În urmă cu zece ani, și el se simțise atras înapoi la Dumnezeu și se botezase. Rătăcise în pustia lumii pentru cel puțin 25 de ani.

Acum vine la biserică în fiecare Sabat și ne ajută ca diacon. Din când în când, cântă. Mama lor era încă în viață când s-a întors el, dar nu a știut că într-o zi mezina ei va răspunde și ea la chemarea Duhului Sfânt. Ce surpriză va avea în cer, într-o zi, să o vadă pe fiica ei!

După două săptămâni, în timpul unei mici întâlniri de tabără într-o zonă rurală, iat-o pe Gwen bucurându-se din nou de părtășia cu credincioșii adventiști. La cină, am stat împreună și, într-o doară, i-am spus:

– Bine ai venit acasă!

Ulterior, am aflat că i-a picat tare bine când i-am spus aceste cuvinte. La scurt timp, s-a organizat întâlnirea de tabără a întregii noastre conferințe și, la botez, Gwen s-a reconsacrat Domnului. Fratele ei a cântat imnul care îi atinsese inima și o adusese înapoi.

Copiii rătăcitori ai lui Isus se întorc, așa cum a promis El că se va întâmpla. Recent, într-o vizită făcută unor prieteni, aceștia ne-au spus încântați că fiica lor venea la biserică de cinci sabaturi. E nevoie de mult curaj să mergi într-o biserică în care nu cunoști pe nimeni. Să fim pregătite să îi întâmpinăm pe acești oameni cu un bun venit călduros și poate chiar să stăm alături de ei.

Vera Wiebe

Acest articol face parte din cartea „Înaintăm împreună” de Ardis Carolyn