Calitate

Devoțional zilnice 23 iulie 2018

Se spune că ce e frumos durează puțin. Noi, exploratorii știm cel mai bine acest lucru. An de an ne pregătim de tabără și o așteptăm cu nerăbdare. Îmi amintesc de primele tabare în care am fost. Eram mic și timid. Cea mai mare parte a timpului o petreceam în spațiul destinat grupei noastre. La început mă bucuram de bucuria celorlalți. Îmi era de ajuns farmecul naturii și compania cunoscuților. Ceea ce știu cu certitudine este că nimic nu era la fel de fascinant ca tabăra. Era punctul culminant al anului. Eram atent la notele de la școală și la concursurile biblice pentru a fi sigur că nu ratez tabăra. Iar după ce am așteptat și muncit un an întreg… a venit și a trecut de parcă nici nu a fost! Așa sunt lucrurile frumoase. Le aștepți cu dor și trec repede.
Între cele mai frumoase lucrări de artă pe care le-a făcut Dumnezeu se numără și fluturele. Acum, la oraș, nici nu îmi amintesc să fi văzut vreun fluture. Copilăria mi-am petrecut-o într-un sat de poveste. Fânețele erau viu colorate de fel și fel de flori, iar văzduhul era plin de fluturi jucăuși și colorați. Odată intrat în lumea fluturilor uiți de tine. Viața lipsită de griji, fără lucrări de control și teze, fără teme și vase de spălat, asta e viața pe care o guști atunci când alergi după fluturi. Poate din acest motiv perdeaua mare de la sufrageria noastră pe care a ales-o Estera e plină cu fluturași.

Însă lucrurile frumoase durează puțin. Durata medie de viață a unui fluture este de aproximativ o lună! Sunt specii de fluturi care trăiesc nouă luni, dar sunt unele specii care nu trăiesc mai mult de…două, trei zile! Puțin, nu-i așa? Puțin, dar îndeajuns pentru a ne preda o lecție fundamentală. În viață prea puțin contează cantitatea! Importantă e calitatea! O viață lungă lipsită de fericire e doar o viață lungă…pe când o singură zi plină de bucurie e de neprețuit! Ai în fața ta multe zile. Cum le vei trăi depinde doar de tine. Dacă vrei calitate în viața ta, alege-L pe Dumnezeu ghidul tău.

„Fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: pe Domnul Dumnezeu Îl fac locul meu de adăpost, ca să povestesc toate lucrările Tale.” Psalmii 73:28

Adrian Dorgo, Director Exploratori, Conferința Transilvania Nord

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro