Devoțional zilnice

Cârmaciul corabiei lui Iona

Cârmaciul s-a apropiat de el și i-a zis: „Ce dormi? Scoală-te și cheamă pe Dumnezeul tău! Poate că Dumnezeu va voi să se gândească la noi și nu vom pieri!” (Iona 1:6)

Cârmaciul nu are nume, nu are naționalitate, nu știm aproape nimic despre el, decât că era cârmaciul, era căpitanul unei corăbii ce pleca din portul Iafo spre Tars. Ce putem presupune este că, dacă era cârmaci, înseamnă că era un om capabil să cârmuiască o corabie, că era curajos și stăpân pe sine și că putea gestiona aproape orice situație fără să-și piardă cumpătul. Totuși, în corabia lui, de data asta urcase la bord un călător oarecare, ce nu atrăgea cu nimic atenția asupra lui, dar care avea să marcheze în mod unic și dramatic cursul istoriei – inclusiv istoria cetății Ninive.

Dar cârmaciul nu avea cum să anticipeze aceasta, pentru că Iona era pentru el un pasager care a plătit prețul biletului și atât. Însă a devenit un chip pe care bietul cârmaci nu avea să-l uite toată viața: Iona este personajul care l-a pus pe cârmaci în fața unui Dumnezeu de care nu mai auzise sau nu-I cunoscuse puterea.Marele paradox în această istorie este că acest cârmaci este cel care îl trezește pe Iona la realitate din „somnul rațiunii”, un somn care naște „monștri”.

Răspunsul lui Iona îl șochează pe cârmaci, deși, surprinzător, el avea o vagă presupunere că furtuna venită brusc și inexplicabil din punct de vedere meteorologic era rezultatul faptului că cineva își supărase „zeul”.

Ce istorie! Să iei un om și să-l arunci în mare! Să iei viața unui om nu era un lucru obișnuit, din contră, după ce Iona plătise prețul călătoriei, cârmaciul avea datoria să-l ducă la destinație în siguranță. Însă ajunge în fața unei situații limită, o furtună neobișnuită amenința să-i înghită. Fiind depășit de situație, nu i-a mai rămas altceva de făcut decât să strige și el: „«Doamne, nu ne pierde din pricina vieții omului acestuia și nu ne împovăra cu sânge nevinovat! Căci Tu, Doamne, faci ce vrei!» Apoi au luat pe Iona și l-au aruncat în mare. Și furia mării s-a potolit.” (Iona 1:14-15)

Impactul cu Dumnezeul lui Iona avea să-i schimbe viața: „Pe oamenii aceia i-a apucat o mare frică de Domnul și au adus Domnului o jertfă” (Iona 1:16).

Uneori și noi credem că suntem suficient de înțelepți să facem față provocărilor. Dar ne trezim dintr-odată în mijlocul furtunii, îngroziți. Abia atunci Îl descoperim pe Dumnezeu într-un mod în care nu L-am cunoscut și strigăm după ajutor, nevoiți să aruncăm peste bordul vieții lucrurile care au cauzat furtună și să-I facem juruințe lui Dumnezeu. Să-L rugăm pe El să ne deschidă azi ochii. Amin!

Ioan Pârcălab, pastor, Transilvania de Nord