Devoțional zilnice

Cerul, casa noastră

Atunci, împăratul a zis slujitorilor săi: „Legaţi-i mâinile şi picioarele şi luaţi-l şi aruncaţi-l în întunericul de afară; acolo vor fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.” – Matei 22:13

În septembrie 2014 am vizitat câteva situri istorice în partea de sus a Austriei. În oraşul Braumau atenţia mi-a fost atrasă de o casă veche de pe o stradă, chiar în colţ, cu o piatră în faţa ei. Pe piatră era gravată o inscripţie în germană care spunea astfel: „Pentru pace, libertate şi de-mocraţie. Să nu mai fie niciodată fascism, milioane de morţi.” Foarte surprinzător că exact în acea casă – în urmă cu 125 de ani, 20 aprilie 1889 – s-a născut un băieţel care a primit numele Adolf Hitler. Când mama lui, Klara Hitler, l-a luat în braţe pentru prima dată, ea nu şi-a imaginat niciodată impactul pe care băieţelul ei urma să îl aibă asupra lumii sau cum avea să fie amintit în istorie.

Fiind în locul în care s-a născut Hitler, m-am gândit la toate atrocităţile celui de-al Doilea Război Mondial – am fost profund mișcat în 2004 în timpul unei vizite la lagărele morţii de la Auschwitz-Birkenau. Apoi m-am gândit la scena finală de la sfârşitul celor o mie de ani descrişi în Apocalipsa 20, când cei răi din toate timpurile (inclusiv aproape sigur şi Adolf Hitler) vor fi înviaţi la viaţă. Ei vor mărşălui „pe faţa pământului” şi vor înconjura „tabăra sfinţilor şi cetatea preaiubită” (v. 9). Aceasta va fi prima şi singura dată în istoria lumii când toţi cei răi şi toate puterile demonice vor fi adunate laolaltă într-o unire nesfântă.

Surprinzător, noi nu putem scăpa de realitatea că a nu fi salvat nu înseamnă doar că nu vom avea parte de bucuria cerului, ci înseamnă şi că vom fi parte din armata cea rea, demonică, mult mai nelegiuită decât infama ceată nazistă din al Doilea Război Mondial. Nu este deloc surprinzător că Isus a avertizat că în acea vreme va fi „plânsul şi scrâşnirea dinţilor” (Matei 22:13). Cu niciun chip nu ar trebui să continuăm să ne jucăm cu mântuirea noastră! Nimic din această lume, bunuri sau strădanii, nu poate fi comparat cu binecuvântarea cerului.

Ellen White face apel: „Am văzut că întreg cerul este interesat de mântuirea noastră; iar noi să fim indiferenţi? Să fim noi nepăsători, ca şi când ar fi un lucru de mică însemnătate dacă suntem sau nu mântuiţi? Să desconsiderăm noi sacrificiul care a fost făcut pentru noi?” (Mărturii pentru biserică, vol. 1, p. 124). Tu şi cu mine trebuie să ajungem în cer. Acolo este casa noastră.