Devoțional zilnice

Colega de cameră

Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine! In casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi, după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine ca, acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi. Ştiţi unde Mă duc şi ştiţi şi calea într-acolo. – loan 14:1-4

Trecuse termenul-limită pentru înscrierea în tabăra de rugăciune. Ştiam sigur că sănătatea nu îmi va permite să particip. Dar păstram în secret o urmă de speranţă că Dumnezeu mă va ajuta cumva să particip.

A sunat telefonul. Francy mi-a spus cu vocea ei caldă:

– Flo, avem o cameră pentru tine în tabăra de rugăciune. Colega ta de cameră va fi Pele Alu.

Am rostit în gând o rugăciune de mulţumire. Dar mai aveam de făcut câteva analize care urmau să-mi spună dacă trebuia să călătoresc în afara ţării pentru a consulta şi alţi medici cu privire la problema mea de sănătate. Asta însemna că era posibil să nu particip la tabără.

Vocea blândă de la telefon a continuat:

– Nu te îngrijora, Flo, totul va fi bine.

Mai erau trei săptămâni până la începerea taberei. În fiecare zi, prietena mea, cu vocea ei caldă, mă suna sau mă vizita pentru a mă încuraja să merg. Insă eram programată la o analiză cu bariu în săptămâna de dinainte de tabără şi-mi pierdusem orice speranţă de a mai putea merge în tabără. Intre timp, şi cea care trebuia să fie colega mea de cameră, Pele, se îmbolnăvise. Nici Pele şi nici eu nu rezervaserăm o cameră pentru tabără. într-un fel, mai degrabă puneam bariere şi inventam scuze decât să-L lăsăm pe Dumnezeu să hotărască şi să acţioneze.

În dimineaţa plecării spre locul taberei, aceeaşi voce blândă m-a sunat încă o dată, nu pentru a mă întreba dacă puteam merge, ci pentru a şti cu ce autobuz doream să călătoresc. Nu m-am mai putut împotrivi acum. Nu mai aveam nicio scuză. Testul cu bariu ieşise bine, verişoara mea Sulueti era disponibilă pentru a sta cu copiii. Pele, de asemenea, era bine şi putea să-mi fie colegă de cameră. Am fost prietene apropiate încă din liceu, dar nu am avut ocazia în douăzeci de ani să fim doar noi două singure undeva. Tabăra ne oferea această ocazie. Ne-am bucurat din plin de ocaziile de rugăciune, de studiul Bibliei şi de părtăşie. Când mă gândesc la această experienţă, îmi vine în minte căminul ceresc. Isus ne-a promis un loc; este deja rezervat pentru noi, prin credinţă. Spaţiu va fi destul, vor fi prieteni de-o viaţă şi, cel mai important, va fi Isus însuşi!

Fulori Sususewa Boia