Dumnezeu

Dumnezeu Duhul Sfânt

Dumnezeu Duhul cel veşnic a fost activ împreună cu Tatăl şi cu Fiul în lucrarea de creare a lumii, de întrupare şi de răscumpărare. El i-a inspirat pe scriitorii Sfintelor Scripturi. El a umplut viaţa Domnului Hristos cu putere. El atrage şi convinge oameni, iar pe aceia care răspund, îi înnoieşte şi îi transformă după chipul lui Dumnezeu. Trimis de Tatăl şi de Fiul spre a fi totdeauna alături de copiii Săi, El revarsă daruri spirituale asupra bisericii, împuternicind-o pentru a da mărturie despre Hristos şi, în armonie cu Scripturile, o conduce în tot adevărul. (Gen. 1,1.2; Luca 1,35; 4,18; Fapte 10,38; 2 Petru 1,21; 2 Cor. 3,18; Ef. 4,11.12; Fapte 1,8; Ioan 14,16-18.26; 15,26.27; 16,7-13)

Deşi crucificarea i-a tulburat, i-a îndurerat şi i-a înspăi­mântat pe urmaşii lui Isus, învierea a adus zorile în viaţa lor. Când Domnul Hristos a rupt cătuşele morţii, împărăţia lui Dumnezeu a răsărit în inimile lor.

Acum, un foc de nestins ardea în sufletele lor. Diferenţele dintre ei, care, cu câteva săptămâni înainte, ridicaseră bariere neplăcute, acum s-au topit. Ei şi-au mărturisit unii altora greşelile şi şi-au des­chis pe deplin inimile, pentru a-L primi pe Isus, Împăratul lor înălţat la cer.

Unitatea acestei turme, cândva împrăştiate, creştea pe măsură ce ei petreceau zi după zi în rugăciune. Într-o astfel de zi, o zi de neuitat, Îl lăudau pe Dumnezeu când un zgomot asemenea vuietului puternic al unui uragan s-a făcut auzit în mijlocul lor. Ca şi când focul ce ardea în inimile lor devenise vizibil, limbi de foc s-au aşezat deasupra capului fiecăruia dintre ei. Asemenea unui foc violent, Duhul Sfânt a coborât asupra lor.

Plini de Duhul Sfânt, ucenicii n-au putut ţine în ei iubirea lor nouă, arzândă şi nici bucuria lor în Isus Hristos. Ei au început să vorbească entuziaşti în public despre vestea bună a mântuirii. Alertată de zgomotul produs, o mulţime de localnici, împreună cu pelerinii de alte naţionalităţi care erau prezenţi în Ierusalim, s-a îndreptat spre clădirea unde se aflau ucenicii. Plini de uimire şi ne­du­merire, cu toţii au auzit – în limba lor proprie – mărturia puternică a lucrărilor minunate ale lui Dumnezeu, rostită de nişte galileeni simpli, neinstruiţi.

„Nu înţeleg”, spuse cineva. „Ce înseamnă oare acest lucru?” Alţii încercau să explice ce se întâmpla, spunând: „Sunt beţi.” „Nu, nu este aşa!” a spus cu putere Petru, făcându-se auzit peste zgomotul mulţimii. „Nu este decât al treilea ceas din zi. Ceea ce aţi auzit şi văzut are loc datorită faptului că Isus Hristos cel înviat a fost înălţat la dreapta lui Dumnezeu şi ne-a dat acum Duhul Sfânt” (vezi Fapte 2).

Cine este Duhul Sfânt?

Biblia ne face cunoscut faptul că Duhul Sfânt este o persoană, nu o forţă impersonală. Declaraţii ca acestea: „Căci s-a părut nimerit Duhului Sfânt şi nouă” (Fapte 15,28) scot în evidenţă faptul că primii creştini Îl considerau o persoană. Domnul Hristos, de asemenea, a vorbit despre El ca despre o persoană distinctă. „El Mă va proslăvi”, spunea El, „pentru că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi” (Ioan 16,14). Versetele biblice care se referă la Treimea divină Îl descriu pe Duhul Sfânt ca pe o persoană (Mat. 28,19; 2 Cor. 13,14).

Duhul Sfânt are personalitate. El Se luptă (Gen. 6,3), învaţă (Luca 12,12), convinge de vinovăţia păcatului (Ioan 16,8), administrează problemele bisericii (Fapte 13,2), ajută şi mijloceşte (Rom. 8,26), inspiră (2 Petru 1,21) şi sfinţeşte (1 Petru 1,2). Aceste activităţi nu pot fi aduse la îndeplinire numai printr-o putere, influenţă sau atribut al lui Dumnezeu. Doar o persoană le poate face.

Duhul Sfânt este cu adevărat Dumnezeu

Scriptura Îl consideră pe Duhul Sfânt ca fiind Dumnezeu. Petru i-a spus lui Anania că, minţindu-L pe Duhul Sfânt, nu i-a minţit pe oa­meni, ci „pe Dumnezeu” (Fapte 5,3.4). Domnul Hristos definea păcatul de neiertat ca fiind „hula împotriva Duhului Sfânt”, spunând: „Oricine va vorbi împotriva Fiului omului va fi iertat; dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor” (Mat. 12,31.32). Acest lucru poate fi adevărat numai dacă Duhul Sfânt este Dumnezeu.

Scriptura asociază atributele divine cu Duhul Sfânt. El este viaţă. Pavel se referă la El ca fiind „Duh de viaţă” (Rom. 8,2). El este adevăr. Domnul Hristos îl numeşte „Duhul adevărului” (Ioan 16,13). Expresiile „dragostea Duhului” (Rom. 15,30) şi „Duhul Sfânt al lui Dumnezeu” (Ef. 4,30) demonstrează faptul că iubirea şi sfinţenia sunt părţi ale naturii Sale.

Duhul Sfânt este omnipotent, atotputernic. El dă daruri spirituale „fiecăruia în parte, cum voieşte” (1 Cor. 12,11). Este omniprezent. Va locui cu poporul Său „în veac” (Ioan 14,16). Nimic nu poate scăpa influenţei Sale (Ps. 139,7-10). Este, de asemenea, omniscient, atotcunoscător, pentru că „Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu” şi „nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu, în afară de Duhul lui Dumnezeu” (1 Cor. 2,10.11).

Şi lucrările lui Dumnezeu sunt asociate cu Duhul Sfânt. Atât crea­rea, cât şi învierea L-au implicat şi pe El. Iov spune: „Duhul lui Dumnezeu m-a făcut şi suflarea Celui Atotputernic îmi dă viaţă” (Iov 33,4). Şi psalmistul declară: „Îţi trimiţi Tu suflarea [Duhul Tău – KJV]: ele sunt zidite [create – Idem.]” (Ps. 104,30). Pa­vel spune: „Dacă Duhul Celui ce L-a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce L-a înviat pe Hristos Isus din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi” (Rom. 8,11).

Numai un Dumnezeu personal, omniprezent, şi nu o influenţă impersonală sau o fiinţă creată a putut realiza minunea conceperii divinului Hristos în Maria. În Ziua Cincizecimii, Duhul Sfânt a făcut ca Isus Hristos, unicul Dumnezeu-om, să fie universal prezent pentru toţi cei ce doreau să-L primească de bunăvoie.

Duhul Sfânt este considerat a fi egal cu Tatăl şi cu Fiul în formula baptismală (Mat. 28,19), în binecuvântarea apostolică (2 Cor. 13,14) şi în cuvântul referitor la darurile spirituale (1 Cor. 12,4-6).

Duhul Sfânt şi Dumnezeirea

Din veşnicie, Dumnezeu Duhul Sfânt a existat în cadrul Dumnezeirii ca cea de-a treia Persoană. Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt în aceeaşi măsură existenţi prin Ei Înşişi. Deşi toţi sunt egali, în cadrul Treimii operează o relaţie funcţională (vezi cap. 2 al cărţii de faţă).

Adevărul despre Dumnezeu Duhul Sfânt este cel mai bine înţeles atunci când este văzut prin Isus Hristos. Când vine la cei credincioşi, Duhul Sfânt vine ca „Duhul lui Hristos”. El nu vine în virtutea dreptului Său. Activitatea Sa în istorie se concentrează în jurul misiunii şi lucrării de mântuire, săvârşită de Domnul Hristos. Duhul Sfânt a fost implicat activ în naşterea Domnului Hristos (Luca 1,35), a confirmat lucrarea Sa publică la botez (Mat. 3,16.17) şi îi aduce omenirii beneficiile jertfei Sale ispăşitoare şi ale învierii (Rom. 8,11).

În cadrul Dumnezeirii, Duhul Sfânt se pare că îndeplineşte rolul de executor. Când Tatăl L-a dat lumii pe Fiul Său (Ioan 3,16), Acesta a fost conceput în Maria de către Duhul Sfânt (Mat. 1,18-20). Duhul Sfânt a venit pentru a împlini planul, pentru a-l transpune în realitate.

Implicarea Duhului Sfânt în univers se poate vedea în prezenţa Sa la momentul creaţiei (Gen. 1,2). Originea vieţii şi menţinerea ei depind de lucrarea Lui; îndepărtarea Lui înseamnă moarte. Biblia spune că, dacă Dumnezeu „Şi-ar lua înapoi duhul şi suflarea, tot ce este carne ar pieri deodată, şi omul s-ar întoarce în ţărână” (Iov 34,14.15; compară cu 33,4). Putem vedea reflectări ale lucrării creatoare a Duhului Sfânt în lucrarea Sa  re-creatoare, împlinită înăuntrul fiecărei persoane care este sincer deschisă faţă de Dumnezeu. Dumnezeu Îşi aduce la îndeplinire lucrarea Sa în oameni prin Duhul Său Creator. Deci la întrupare, la creare şi la recreare, Duhul a venit ca să aducă la îndeplinire planurile lui Dumnezeu.

Duhul Sfânt promis

Noi am fost meniţi să fim locuri în care să locuiască Duhul Sfânt (1 Cor. 3,16). Păcatul lui Adam şi al Evei i-a despărţit atât de Grădina Edenului, cât şi de Duhul Sfânt care era în ei. Acea separare continuă şi în prezent – enormitatea nelegiuirii dinainte de Potop L-a determinat pe Dumnezeu să declare: „Duhul Meu nu va rămâne pururea în om” (Gen. 6,3).

În vremurile Vechiului Testament, Duhul Sfânt înzestra unele persoane ca să aducă la îndeplinire sarcini speciale (Num. 24,2; Jud. 6,34; 1 Sam. 10,6). Uneori, El este „în” persoane (Ex. 31,3; Is. 63,11). Fără îndoială că adevăraţii credincioşi au fost întotdeauna conştienţi de prezenţa Sa, dar profeţia anunţa o revărsare a Duhului peste „orice făptură” (Ioel 2,28) – un moment când o mare manifestare a Duhului Sfânt avea să aducă o nouă eră.

Câtă vreme lumea rămânea în mâinile uzurpatorului, revărsarea plinătăţii Duhului Sfânt trebuia să aştepte. Înainte ca Duhul să poată fi revărsat peste „toată făptura”, Domnul Hristos trebuia să aducă la îndeplinire lucrarea Sa pământească şi să aducă jertfa Sa ispăşitoare. Arătând către lucrarea Domnului Hristos ca lucrare a Duhului, Ioan Botezătorul spunea: „Cât despre mine, eu vă botez cu apă”, dar El „vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc” (Mat. 3,11). Dar Evangheliile nu ni-L prezintă pe Isus Hristos botezând cu Duhul Sfânt. Chiar cu câteva ore înainte de moartea Sa, Domnul Isus le-a promis ucenicilor: „Şi Eu Îl voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac, şi anume Duhul adevărului” (Ioan 14,16.17). A fost oare promisiunea botezului cu Duhul Sfânt realizată la cruce? Niciun porumbel n-a apărut în vinerea crucificării, ci numai întuneric şi fulgere.

Numai după înviere, Isus Hristos a suflat peste ucenicii Săi Duhul Sfânt (Ioan 20,22). El a zis: „Şi iată că voi trimite peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; dar rămâneţi în cetate până veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus” (Luca 24,49). Această putere va fi primită „când se va pogorî Duhul Sfânt peste voi”, făcându-i pe credincioşi să fie martorii Lui până la marginile pământului (Fapte 1,8).

Ioan scria: „Căci Duhul Sfânt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit” (Ioan 7,39). Acceptarea de către Tatăl a jertfei Domnului Hristos era condiţia necesară revărsării Duhului Sfânt.

Noua eră a început numai atunci când Domnul Hristos, Biruitorul, S-a aşezat pe tronul universului. Numai atunci L-a putut El trimite pe Duhul Său cel Sfânt în toată plinătatea Sa. Acum, „odată ce S-a înălţat prin dreapta lui Dumnezeu”, spunea Petru, „a turnat” Duhul Sfânt (Fapte 2,33) asupra ucenicilor, care, aşteptând cu nerăbdare acest eveniment, s-au adunat „cu un cuget în rugăciune şi în ce­reri” (Fapte 1,5.14). În ziua Cincizecimii, la cincizeci de zile de la Golgota, era cea nouă a început cu toată forţa prezenţei Duhului Sfânt. „Deodată a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic şi a umplut toată casa unde şedeau ei [ucenicii]… Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt” (Fapte 2,2-4).

Misiunea Domnului Hristos şi cea a Duhului Sfânt erau total interdependente. Plinătatea Duhului Sfânt nu putea fi dată până când Isus Hristos nu Şi-ar fi terminat lucrarea. La rândul Său, Isus Hristos a fost conceput de Duhul Sfânt (Mat. 1,8-21), a fost botezat de Duhul Sfânt (Marcu 1,9.10), a fost condus de Duhul Sfânt (Luca 4,1), a făcut minuni prin Duhul Sfânt (Mat. 12,24-32), S-a adus pe Sine Însuşi jertfă ispăşitoare la Golgota prin Duhul (Evr. 9,14.15) şi, în parte, a fost înviat prin Duhul (Rom. 8,11).

Isus Hristos a fost prima Persoană care a experimentat plinătatea Duhului Sfânt. Adevărul uimitor este acela că Domnul nostru Isus Hristos este dispus să reverse Duhul Său asupra tuturor acelora care îl doresc arzător.

Misiunea Duhului Sfânt

În seara dinaintea morţii Domnului Hristos, cuvintele Sale despre apropiata Lui plecare i-au neliniştit foarte mult pe ucenici. Imediat, El i-a asigurat că Îl vor primi pe Duhul Sfânt ca reprezentantul Său personal. Ei nu aveau să fie lăsaţi orfani (Ioan 14,18).

Originea misiunii. Noul Testament Îl prezintă pe Duhul Sfânt într-un mod aparte. El este numit „Duhul lui Isus” (Fapte 16,7), „Duhul Fiu­lui Său” (Gal. 4,6), „Duhul lui Dumnezeu” (Rom. 8,9), „Duhul lui Hris­tos” (Rom. 8,9; 1 Petru 1,11) şi „Duhul lui Isus Hristos” (Fil. 1,19). Cine a iniţiat lucrarea Duhului Sfânt – Isus Hristos sau Dumnezeu Tatăl?

Când a făcut cunoscută originea misiunii Duhului Sfânt pentru lumea pierdută în păcat, Isus Hristos a menţionat două surse. În primul rând, S-a referit la Tatăl: „Eu Îl voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac” (Ioan 14,16; confruntă cu 15,26 – „de la Tatăl”). Botezul cu Duhul Sfânt El l-a numit „făgăduinţa Tatălui” (Fapte 1,4). În al doilea rând, Domnul Hristos S-a referit la Sine: „Vi-L voi trimite [pe Duhul Sfânt]” (Ioan 16,7). Astfel, Duhul Sfânt purcede atât de la Tatăl, cât şi de la Fiul.

Misiunea Sa în lume. Noi putem recunoaşte autoritatea Domnului Hristos numai prin influenţa Duhului Sfânt. Pavel spunea: „Nimeni nu poate zice: Isus este Domnul, decât prin Duhul Sfânt” (1 Cor. 12,3).

Ni se dă asigurarea că, prin Duhul Sfânt, Hristos, „adevărata Lu­mină, luminează pe orice om venind în lume” (Ioan 1,9). Misiunea Lui este aceea de a convinge lumea cu privire la „păcat, neprihănire şi ju­decată” (Ioan 16,8).

În primul rând, Duhul Sfânt ne convinge de păcat, în mod deose­bit de păcatul de a nu-L accepta pe Isus Hristos (Ioan 16,9). În al doilea rând, Duhul Sfânt face apel la toţi oamenii să accepte nepri­hă­nirea Domnului Hristos. Şi în al treilea rând, Duhul Sfânt ne avertizează în ceea ce priveşte judecata, un instrument puternic de a determina mintea întunecată de păcat să-şi vadă nevoia de pocăinţă şi de convertire.

Atunci când ne-am pocăit, putem trăi experienţa naşterii din nou prin botezul cu apă şi cu Duhul Sfânt (Ioan 3,5). Apoi viaţa noastră este o viaţă nouă, căci Duhul lui Hristos locuieşte în noi.

Lucrarea Sa pentru cei credincioşi. Majoritatea textelor cu pri­vire la Duhul Sfânt au legătură cu relaţia Sa cu poporul lui Dumne­zeu. Influenţa Sa sfinţitoare conduce la ascultare (1 Petru 1,2), dar nimeni nu continuă să aibă experienţa prezenţei Sale fără să întrunească anu­mite condiţii. Petru spune că Dumnezeu L-a dat pe Duhul Sfânt „celor ce ascultă [continuu] de El” (Fapte 5,32).[1] Astfel, cei credincioşi sunt avertizaţi cu privire la „împotrivirea”, „întristarea” şi „stingerea” Duhului (Fapte 7,51; Ef. 4,30; 1 Tes. 5,19).

Ce face Duhul Sfânt pentru cei credincioşi?

  1. Îi ajută pe cei credincioşi. Când L-a prezentat pe Duhul Sfânt, Domnul Hristos L-a numit „un alt Mângâietor” (Parakletos) (Ioan 14,16). Acest cuvânt grecesc a fost tradus cu „Ajutor”, „Mângâietor”, „Sfătuitor” şi poate însemna, de asemenea, „Mijlocitor”, „Mediator” sau „Avocat”.

Numai un alt Parakletos mai este menţionat în Sfânta Scriptură, şi anume Domnul Hristos. El este Avocatul sau Mijlocitorul nostru înaintea Tatălui. „Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri, ca să nu păcătuiţi. Dar, dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihănit” (1 Ioan 2,1).

Ca Mijlocitor, Mediator şi Ajutor, Domnul Hristos ne prezintă lui Dumnezeu şi ni-L descoperă pe Dumnezeu. Tot la fel, şi Duhul Sfânt ne călăuzeşte spre Hristos şi manifestă harul lui Hristos faţă de noi. Aceasta explică de ce Duhul Sfânt este numit „Duhul harului” (Evr. 10,29). Una dintre marile Sale contribuţii este aplicarea harului răscumpărător al Domnului Hristos în dreptul oamenilor (1 Cor. 15,10; 2 Cor. 9,4; Ioan 4,5.6).

  1. Aduce adevărul lui Hristos. Domnul Hristos Îl numeşte pe Duhul Sfânt „Duhul adevărului” (Ioan 14,17; 15,26; 16,13). Funcţiile Lui includ aducerea aminte „de tot ce v-am spus Eu” (Ioan 14,26) şi, de asemenea, călăuzirea „în tot adevărul” (Ioan 16,13). Solia Sa dă mărturie despre Isus Hristos (Ioan 15,26). „Căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit şi vă va descoperi lucrurile viitoare. El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi” (Ioan 16,13.14).
  2. Aduce prezenţa lui Hristos. Duhul Sfânt aduce nu numai mesajul despre Hristos, ci chiar prezenţa Domnului Hristos. Isus spunea: „Vă este de folos să Mă duc; căci dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi; dar dacă Mă duc, vi-L voi trimite” (Ioan 14,16.17; 16,7).

Împiedicat de natura umană, omul Isus Hristos nu a fost omniprezent, motiv pentru care era indicat ca El să plece. Prin Duhul Sfânt, El poate fi întotdeauna pretutindeni. Domnul Isus a zis: „Şi Eu Îl voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac, şi anume, Duhul adevărului.” El a dat asigurarea că Duhul Sfânt va locui „cu voi şi va fi în voi. Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi” (Ioan 14,17.18). „Duhul Sfânt este reprezentantul lui Hristos, dar fără trup omenesc şi, prin urmare, independent.”[2]

La întrupare, Duhul Sfânt i-a adus unei persoane prezenţa Domnului Hristos – Mariei. La Cincizecime, Duhul Sfânt I L-a adus lumii pe Isus Hristos cel biruitor. Făgăduinţele Domnului Hristos: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi” (Evr. 13,5) şi „Iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Mat. 28,20) îşi găsesc împlinirea prin Duhul Sfânt. Din acest motiv, Noul Testament Îi atribuie Duhului Sfânt un titlu ce n-a fost niciodată folosit pentru El în Vechiul Testament – „Duhul lui Isus Hristos” (Fil. 1,19).

Aşa după cum prin Duhul Sfânt atât Tatăl, cât şi Fiul fac din cei credincioşi locuinţa lor (Ioan 14,23), tot aşa, singura cale prin care cei credincioşi pot rămâne în Hristos este Duhul Sfânt.

  1. Călăuzeşte acţiunile bisericii. Deoarece Duhul Sfânt aduce însăşi prezenţa lui Hristos, El este adevăratul vicar, înlocuitor al Domnului Hristos pe pământ. Ca centru neschimbător al autorităţii în materie de credinţă şi doctrină, căile prin care El conduce biserica se potrivesc pe deplin cu Biblia. „Caracteristica distinctivă a protestan­tismului – fără de care n-ar fi protestantism – este aceea că Duhul Sfânt este adevăratul vicar sau succesor al Domnului Hristos pe pământ. A depinde de organizaţie, de conducători sau de înţelepciunea oamenilor ar însemna să-l pui pe om în locul Dumnezeirii.”[3]

Duhul Sfânt a fost îndeaproape implicat în administrarea bisericii apostolice. În alegerea misionarilor, biserica a obţinut călăuzirea Sa, prin post şi rugăciune (Fapte 13,1-4). Cei aleşi erau cunoscuţi pentru deschiderea lor faţă de călăuzirea Duhului Sfânt. Cartea Faptele apostolilor îi descrie ca fiind „plini de Duhul Sfânt” (Fapte 13,9; compară cu vers. 52). Activitatea lor era sub controlul Său (Fapte 16,6.7). Pavel le amintea prezbiterilor bisericii că ei fuseseră puşi în slujbă de către Duhul Sfânt (Fapte 20,28).

Duhul Sfânt a jucat un rol important în rezolvarea dificultăţilor serioase ce ameninţau unitatea bisericii. Într-adevăr, Scriptura începe prezentarea hotărârilor primului conciliu al bisericii, prin cuvintele: „I S-a părut nimerit Duhului Sfânt şi nouă…” (Fapte 15,28).

  1. Înzestrează cu daruri speciale biserica. Duhul Sfânt i-a dat daruri speciale poporului lui Dumnezeu. În timpurile Vechiului Testament, „Duhul Domnului” a „venit asupra” unor persoane, dându-le puteri extraordinare, pentru a-l conduce şi elibera pe Israel (Jud. 3,10; 6,34; 11,29), precum şi capacitatea de a profetiza (Num. 11,17.25.26; 2 Sam. 23,2). Duhul Sfânt a venit asupra lui Saul şi a lui David când au fost unşi conducători ai poporului lui Dumnezeu (1 Sam. 10,6.10; 16,13). Anumitor oameni, umplerea cu Duhul Sfânt le-a adus o măiestrie artistică unică (Ex. 28,3; 31,3; 35,30-35).

Şi în biserica primară, tot prin Duhul Sfânt, Domnul Hristos a revărsat daruri. Duhul Sfânt a împărţit aceste daruri spirituale credincioşilor pe care i-a considerat vrednici; în acest fel, biserica întreagă a avut de câştigat (Fapte 2,38; 1 Cor. 12,7-11). El a asigurat puterea specială necesară vestirii Evangheliei până la marginile pământului (Fapte 1,8; vezi şi cap. 17 al cărţii de faţă).

  1. Umple inimile credincioşilor. Întrebarea pusă de Pavel ucenicilor din Efes: „Aţi primit voi Duhul Sfânt când aţi crezut?” (Fapte 19,2) este o întrebare crucială pentru fiecare credincios.

Când Pavel a primit un răspuns negativ, el şi-a pus mâinile peste aceşti ucenici, şi ei au primit botezul cu Duhul Sfânt (Fapte 19,6).

Această situaţie arată faptul că este vorba de două experienţe diferite: convingerea de păcat adusă de Duhul Sfânt şi umplerea vieţii cu Duhul Sfânt.

Domnul Isus Hristos a scos în evidenţă necesitatea naşterii din apă şi din Duh (Ioan 3,5). Chiar înainte de înălţare, El a poruncit ca noii credincioşi să fie botezaţi „în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (Mat. 28,19). În conformitate cu această poruncă, Petru a predicat că „darul Duhului Sfânt” trebuie să fie primit la botez (Fapte 2,38). Şi Pavel confirmă importanţa botezului cu Duhul Sfânt (vezi cap. 15 al cărţii de faţă), într-un apel urgent adresat credincioşilor, ca ei să fie „plini” de Duhul Sfânt (Ef. 5,18).

Umplerea cu Duhul Sfânt, care ne transformă după chipul lui Dum­nezeu, continuă lucrarea de sfinţire începută la naşterea din nou. Dumnezeu ne-a mântuit după mila Sa „prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt, pe care L-a vărsat din plin peste noi, prin Isus Hristos, Mântuitorul nostru” (Tit. 3,5.6).

„Lipsa Duhului Sfânt este cea care face ca lucrarea Evangheliei să fie aşa lipsită de putere. Erudiţia, talentul, elocvenţa, orice dar moştenit sau dobândit poate să fie posedat, dar fără prezenţa Duhului lui Dumnezeu nicio inimă nu va fi atinsă şi niciun păcătos nu va fi câştigat pentru Hristos. Pe de altă parte, dacă sunt în legătură cu Domnul Hristos, dacă îşi însuşesc darurile Duhului Sfânt, atunci şi cei mai săraci şi mai simpli dintre ucenicii Săi vor avea o putere care va acţiona asupra inimilor. Dumnezeu îi face canale prin care să se reverse cea mai înaltă influenţă din univers.”[4]

Duhul Sfânt este o realitate vitală. Toate schimbările pe care Domnul Hristos le face în noi vin prin lucrarea Duhului Sfânt. Credincioşi fiind, trebuie să fim întotdeauna conştienţi de faptul că fără Duhul Sfânt noi nu putem face nimic (Ioan 15,5).

Astăzi, Duhul Sfânt ne îndreaptă atenţia spre cel mai mare dar al iubirii, pe care Dumnezeu l-a oferit prin Fiul Său. El ne invită călduros să nu ne opunem apelurilor Sale, ci să acceptăm singura cale prin care putem fi împăcaţi cu iubitorul şi milostivul nostru Tată.

[1] Vezi A. V. Wallenkampf, New by the Spirit (Mountain View, CA: Pacific Press, 1978), p. 49, 50.

[2] E. G. White,  Hristos, Lumina lumii, p. 669.

[3] LeRoy E. Froom, Venirea Mângâietorului, p. 66, 67.

[4] E. G. White, Mărturii, vol. 8, p. 21, 22.