Devoțional zilnice

Corespondență cu Dumnezeu

Când ai scris ultima scrisoare? Cred ca ești mai obișnuit cu mesajele scurte transmise prin telefon. Dar a fost o vreme când singura metodă de comunicare dintre doi oameni aflați la distanță unul de celălalt era scrisoarea. Părinții voștri știu foarte bine acest lucru. Nu ai nimic de pierdut dacă încerci și tu să schimbi niște scrisori cu un prieten. Poate după o tabără în care faci cunoștință cu cineva.
În 15 octombrie 1860 o fată de doar 11 ani pe nume Grace Bedell se hotărăște să scrie o scrisoare. Campania pentru alegerile prezidențiale din Statele Unite începuse, iar unul dintre candidați era un om cu fața foarte îngustă. Grace, care era susținătoarea lui în această campanie s-a gândit să îi dea o mână de ajutor. I-a trimis astfel o scrisoare însoțită de o promisiune. Ea avea patru frați, dintre care doar doi erau susținătorii lui. În scrisoare ea îi promite candidatului că dacă își lasă barbă îi va convinge și pe ceilalți doi să voteze cu el. De asemenea Grace a scris că femeile vor fi atrase de barba lui și își vor convinge soții să voteze cu el. în mintea ei, barba l-ar fi transformat într-un om mult mai arătos. După doar patru zile Abraham Lincoln îi răspunde fetiței și la scurt timp își lasă barba să crească. La scurt timp după ce a fost ales președinte, Lincoln ajunge în Westfiel, New York, unde locuia Grace și cei doi se întâlnesc.

Ți-ar plăcea să schimbi o corespondență cu un președinte? Ce i-ai scrie? Sunt sigur că ți-ai alege cu grijă cuvintele! Dumnezeu, Împăratul Universului ți-a lăsat o Scrisoare specială pe care noi o numim Biblia. Acolo, El a scris tot ce ai nevoie să știi despre viață. Întrebarea pentru tine astăzi, e următoarea: tu cum îi răspunzi lui Dumnezeu? În fiecare zi îi trimiți o scrisoare cu gândurile, acțiunile și vorbele tale. Va fi bucuros când va citi scrisoarea de azi?

„Strâng Cuvântul Tău în inima mea ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!” – Psalmii 119:11

Adrian Dorgo, Director Exploratori, Conferința Transilvania Nord