Dezbinarea şi separarea

4. Cum s-a adâncit dezbinarea dintre oameni?

Geneza 11:1-9
1. Tot pământul avea o singură limbă şi aceleaşi cuvinte.
2. Pornind ei înspre răsărit, au dat peste o câmpie în ţara Şinear; şi au descălecat acolo.
3. Şi au zis unul către altul: „Haidem! să facem cărămizi şi să le ardem bine în foc.” Şi cărămida le-a ţinut loc de piatră, iar smoala le-a ţinut loc de var.
4. Şi au mai zis: „Haidem! să ne zidim o cetate şi un turn al cărui vârf să atingă cerul şi să ne facem un nume, ca să nu fim împrăştiaţi pe toată faţa pământului!”
5. Domnul S-a coborât să vadă cetatea şi turnul pe care-l zideau fiii oamenilor.
6. Şi Domnul a zis: „Iată, ei sunt un singur popor şi toţi au aceeaşi limbă; şi iată de ce s-au apucat; acum nimic nu i-ar împiedica să facă tot ce şi-au pus în gând.
7. Haidem! să Ne coborâm şi să le încurcăm acolo limba, ca să nu-şi mai înţeleagă vorba unii altora!”
8. Şi Domnul i-a împrăştiat de acolo pe toată faţa pământului; aşa că au încetat să zidească cetatea.
9. De aceea cetatea a fost numită Babel, căci acolo a încurcat Domnul limba întregului pământ, şi de acolo i-a împrăştiat Domnul pe toată faţa pământului.

Evenimentele consemnate în Biblie după relatarea despre potop sunt: construirea Turnului Babel, încurcarea limbii şi împrăştierea pe toată faţa pământului a oamenilor care până atunci vorbiseră o singură limbă. Unii dintre descendenţii lui Noe, atraşi probabil de frumuseţea zonei dintre Eufrat şi Tigru şi de fertilitatea solului, au decis să zidească o cetate şi un turn în ţara Şinear, o zonă din sudul Irakului de astăzi.

Arheologia a relevat că Mesopotamia a fost o zonă dens populată încă din zorii istoriei. Printre locuitorii ei au fost şi sumerienii,cărora li se atribuie inventarea scrierii pe tăbliţe de lut. Ei aveau case bine construite şi erau pricepuţi la confecţionarea de bijuterii, unelte şi obiecte de uz casnic. Excavările au mai scos la lumină şi multe temple în formă de turn, închinate diverşilor zei.

Descendenţii lui Noe stabiliţi în Şinear au uitat repede de Dumnezeu şi de făgăduinţa Sa de a nu mai distruge niciodată lumea prin potop. Ei s-au gândit să construiască Turnul Babel ca dovadă a înţelepciunii şi a priceperii lor, din dorinţa de a-şi crea o reputaţie, de a-şi „face un nume”. „Intenţia divină era ca oamenii să păstreze unitatea dintre ei prin liantul religiei adevărate. În momentul în care idolatria şi politeismul au distrus acest liant spiritual interior, ei au pierdut nu doar unitatea religioasă, ci şi spiritul de fraternitate. Un plan ca acesta, de construire a turnului cu scopul menţinerii prin mijloace exterioare a unităţii interioare pierdute, nu avea şanse de reuşită.” – Comentariul biblic AZŞ, vol. 1, pp. 284,285

Căderea lui Adam şi a Evei a spulberat unitatea rasei umane şi a distrus planul iniţial al lui Dumnezeu. Urmările: confuzia în ce priveşte închinarea, răspândirea pe tot pământul a răului şi a imoralităţii şi, în final, fragmentarea omenirii într-o sumedenie de culturi, limbi şi rase diferite şi adesea opuse una alteia.

Ce putem face efectiv împotriva practicii împărțirii oamenilor după rasă, cultură și limbă, împărțire care ne afectează chiar și în biserică?

Post-ul Dezbinarea şi separarea apare prima dată în Studiu Biblic.