Devoțional zilnice

Din toată inima

Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni, ca unii care ştiţi că veţi primi de la Domnul răsplata moştenirii. Voi slujiţi Domnului Hristos. – Coloseni 3:23,24

De ziua mea, am primit vestea că îmi pierdusem locul de muncă in compania de publicitate unde lucrasem timp de optsprezece ani, dintre care zece ani în management. Un nou director pusese pe altcineva în locul meu. Am fost distrusă de vestea aceasta, deoarece mă pregătisem (prin ore de administrarea afacerilor şi alte cursuri) pentru a-mi face bine meseria. Dintr-odată, se dusese totul pe apa sâmbetei. Pierdusem tot ce investisem cu mare sacrificiu din partea mea.

Disperată, L-am căutat pe Dumnezeu. În mai puţin de două luni, mă adaptasem la noul salariu. Deşi fusesem umilită şi dată la o parte de cineva care nu se temea de Domnul, Dumnezeu a luptat pentru mine şi m-a copleşit cu alte binecuvântări. În ciuda dezamăgirii, am continuat să lucrez atent şi cu drag, pentru că am înţeles că tot ce fac trebuie să fac pentru Dumnezeu şi nu pentru mine, o femeie păcătoasă. Printre lacrimi, m-am agăţat de versetul care spune: „Ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său” (Romani 8:28). Aşadar, am găsit puterea de a merge mai departe şi de a-L sluji pe Dumnezeu. El m-a sprijinit în mod miraculos în aceste vremuri grele. Şi am crescut cu ajutorul încercărilor prin care am trecut.

În fiecare zi suntem surprinşi de evenimentele din viaţa noastră. Femeile sunt fiinţe multifuncţionale, care uneori vor să schimbe lumea. Lucrăm cu atenţie şi grijă acasă, în biserică şi la locul de muncă. Totuşi, vin momente când trebuie să ne oprim din alergare şi să petrecem timp cu noi înşine şi cu Prietenul nostru special. Această pauză ne ajută să câştigăm putere pentru a înfrunta provocările sau pentru a ne bucura de binecuvântări. Isus aşteaptă cu nerăbdare întâlnirea noastră zilnică cu El şi este bucuros când ne luăm timp să vorbim inimii Sale. Când ne împărtăşim bucuriile, El Se bucură împreună cu noi. Dacă îi spunem neliniştea şi necazul nostru, Prietenul nostru plânge cu noi şi ne oferă umărul Lui pe care să ne odihnim. Acesta este modul în care trăim alături de El, şi El alături de noi, un parteneriat de succes.

Să ne gândim la cuvintele lui Pavel din Filipeni 4:13: „Pot totul în Hristos, care mă întăreşte. Dumnezeu ne îndeamnă să perseverăm: „Tot ce găseşte mâna ta să facă, fa cu toată puterea ta!” (Eclesiastul 9:10)

Sueli da Silva Pereira