Devoțional zilnice

Dumnezeu nu greșește

“Domnul întăreşte paşii omului când îi place calea lui:” Psalmul 37:23

Un rege avea un slujitor care, pe lângă faptul că îl distra, îi mai dădea şi sfaturi. Dar fraza preferată a slujitorului era “Domnul ştie ce face”. Într-o zi, fericit fiind că i-a născut soţia, regele s-a împiedicat pe scări şi când a căzut, încercând să se ţină de ceva, vârful degetului mic i-a fost tăiat de sabia unui paznic din apropiere. Slujitorul a apărut repede şi i-a spus” Domnul ştie ce face”. Furios regale a ordonat să fie închis.

Mergând la vânătoare, regele a fost prins de un trib sălbatic, care făcea sacrificii umane. Fericiţi de o aşa captură, sălbaticii au pregătit locul de sacrificiu, iar când să pregătească şi prada, pe rege, şi-au dat seama că ceva nu este ok. Aveau nevoie de o jertfă fără cusur, ori omul acesta avea lipsă vârful degetului mic. Au fost nevoiţi să îi dea drumul.

Ajuns acasă, primul lucru pe care l-a făcut a fost să ordone ca slujitorul să fie eliberat şi îmbrăcat în haine festive. Când a ajuns în faţa regelui, a trebuit să răspundă la o întrebare. “Am înţeles de ce Domnul a procedat aşa cu mine, dar dacă ştie ce face, de ce a îngăduit ca tu să fii întemniţat?” Răspunsul slujitorului a fost” Domnul ştie ce face… dacă eram cu tine la vânătoare, eu aş fi fost sacrificat, pentru că nu am nici un cusur fizic”

Cere-I lui Dumnezeu să-ți inspire gândurile, să-ți călăuzească acțiunile și să îți ușureze viaţa. Să nu îți fie teamă! Dumnezeu niciodată nu greșește!

Dacă ar fi să dăm un titlu acestui pasaj acesta ar fi: „Alege viața!”. Pare absolut normal pentru un om să aleagă viața. moarte nu este o soluție acceptabilă, de fapt nu este deloc o soluție. Totuși există suficiente cazuri în care este aleasă moartea, uneori chiar instituționalizat.

Pe 25 octombrie 1944 Japonia lansează primul atac kamikaze în timpul Bătăliei din Golful Leyte. Kamikaze erau atacuri sinucigașe efectuate de piloții militari ai Imperiului Japonez împotriva navelor de luptă ale Aliaților în fazele finale ale campaniei din Pacific din cel de-al Doilea Război Mondial, cu misiunea de a distruge cât mai multe nave de război inamice. Piloții kamikaze încercau intenționat prăbușirea avionului adesea încărcat cu explozibil în portavioanele Aliaților, putând fi încărcați cu bombe, torpile sau rezervoare de combustibil pline. Funcțiile principale ale avionului erau abandonate, acesta fiind modificat și convertit strict la detaliile necesare misiunii: încărcarea peste limitele normale cu exploziv. Deși la început au fost aleși cei mai buni piloți pentru astfel de misiuni, ulterior piloții kamikaze nu dețineau toate cunoștințele de pilotaj. Totuși, kamikaze a fost cea mai comună și bine-cunoscută formă de atac sinucigaș de pe parcursul celui de-al Doilea Război Mondial. Kamikaze, banzai, gyokusai sau seppuku sunt concepte dificil de înțeles în afara Japoniei. Ele fac parte din cultura poporului japonez, tradiția sinuciderii în locul înfrângerii și capturării – care presupun receptarea rușinii și a umilinței – era adânc înrădăcinată în cultura militară japoneză, viața de samurai și codul Bushido impunând loialitatea și onoarea înaintea vieții.

Singurul lucru mai important decât viața este ascultarea de Dumnezeu. Dorința de a avea dreptate, de a fi mereu în tabăra câștigătoare, încăpățânarea de a avea orice vrei și când vrei nu pot fi puse alături de inestimabilul dar al vieții dat de Dumnezeu nouă.

În orice descurajare, neîmplinire sau durere, azi și pentru tot restul vieții tale, chiar și atunci când omenește nu se mai vede nici o soluție, alege viața!

Ruben Atomei, Director Exploratori, Conferința Moldova