Devoțional zilnice

Ești mai de preț decât vrăbiile!

Nu se vând oare două vrăbii la un ban? Totuşi, niciuna din ele nu cade pe pământ fără voia Tatălui vostru. Cât despre voi, până şi perii din cap, toţi vă sunt număraţi. Deci să nu vă temeţi; voi sunteţi mai de preţ decât multe vrăbii. – Matei 10:29-31

Mă uitam de la fereastra dormitorului cum Nikolas, nepotul meu, urca în autobuzul şcolii. Era ultima oară când se ducea la şcoala din Lisle, Illinois, pentru că urma să se mute cu familia în însorita Californie. Fata mea mă rugase pe mine şi pe soţul meu să venim s-o ajutăm cu mutarea. Mă bucuram că îşi găsise un nou loc de muncă, dar nu-mi plăcea că trebuia să plece atât de departe. Am rămas la fereastră privind în gol, rememorând momentele frumoase pe care le petrecuse Nikolas cu vecinii, cu familia bisericii şi cu prietenii. Acum trebuia să lase toate acestea în urmă. Brusc, atenţia mi-a fost atrasă de două raţe de pe lacul din apropiere, care pluteau pe luciul apei imperturbabile, absolut fără nicio grijă. Undele pe care le formau cu trupurile lor ajungeau până la mal. Le-am urmărit cum au făcut două-trei ture. În copacii din apropiere, două păsări îşi ciripeau cântecele de primăvară spre slava lui Dumnezeu. Puţin mai departe, un alt animal înota, părând a se bucura de liniştea momentului.

Am stat şi am urmărit cum aceste făpturi ale lui Dumnezeu îşi duceau existenţa fără nicio grijă despre ce vor mânca şi unde vor dormi mâine.

Spre deosebire de ele, eu eram năpădită de îngrijorare, de teamă, de tristeţe şi eram frământată de o mie şi una de întrebări cu privire la viitorul lui Nikolas şi la mediul în care avea să crească. Avea să găsească o şcoală creştină? Avea să meargă la o biserică unde să se poată dezvolta frumos? Avea să facă faţă cu bine acestei mutări? Grija mea cea mai mare era că se mutau atât de departe – aveam să ne vedem mult mai rar!

Am simţit că Dumnezeu mă îndemna să mai zăbovesc puţin la fereastră pentru un motiv: ca să observ cum se bucurau făpturile Sale de frumuseţea naturii şi cât de liniştite erau. Îşi văd de treaba lor în fiecare zi, zburând din loc în loc fără nicio teamă că ar putea cădea sau că ar putea fi mâncate de pisica vecinului, pitulată după o tufă.

Mi-am adus atunci aminte de versetul biblic despre vrăbii. Dacă Dumnezeu are grijă de aceste păsări mici, cu cât mai mult are grijă de mine şi de familia mea! Noi suntem mai de preţ pentru El decât ele!

Shirley C. Iheanacho