Femeia gârbovă

Devoțional zilnice 18 octombrie 2018

Când a văzut-o Isus, a chemat-o şi i-a zis: „Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta.” (Luca 13:12)

Cândva, lângă râul Olt, am avut o străbunică cu o coloană atât de deformată, că spatele ei făcea o paralelă cu pământul. Rareori putea să ne privească. Ne recunoștea după voce, după încălțăminte sau după haine. Privea mai mult în pământ, iar comunicarea față către față era o dorință mereu amânată. Nu puteam ști niciodată dacă era tristă sau veselă, dacă zâmbea sau plângea. Dar în mod sigur plânsul ei din inimă era o revărsare continuă.

De necrezut! Isus vindecă o femeie gârbovă fără ca aceasta să-I ceară. Un argument tare pentru vrăjmașca să-I impute Mântuitorului acest gest părtinitor. „De ce nu-i vindeci pe toți cei cărora nu le trece prin minte să-Ți ceară vindecarea?” auzim parcă reproșul vocal al oponentului Lui și al nostru.

Unde stătea femeia în sinagogă? În față sau în spate? Dacă Isus a văzut-o, înseamnă că era în față. Și, pentru că nu erau scaune sau bănci, toți stăteau în picioare. Nu ar fi putut fi văzută, așa gârbovă, dacă era în spate. Apoi, gestul ei de a veni în față însemna dispreț față de contestarea pe care „neprihăniții” o tot aminteau, că în sinagogă nu li se permitea să intre celor cu deficiențe fizice. De ce? Interpretarea era clară pentru ei: aceștia erau pedepsiți pentru păcatul lor, iar trupul lor deformat era certitudinea acestei rațiuni.

Isus strică tiparul, ceea ce duce la revolta fruntașului sinagogii. Femeia trece peste tradițiile fariseilor și cărturarilor și se expune batjocurii celor care se considerau drepți. Isus o vede pentru că femeia vrea să fie văzută. De aceea a venit în față, în ciuda faptului că strica peisajul cutumelor sinagogii. În curajul ei de a se expune, Isus a citit cererea ei: „Doamne, iată-mă aici, în fața Ta, pocită, strâmbă, marginalizată, exclusă din drepturi, cu o tristețe lungă de optsprezece ani. N-am mai văzut de mult fețe de oameni și nici cerul nu l-am mai putut privi. Dacă vrei, poți să-mi dai acea îndreptare după care tânjesc. De aceea sunt aici, ca să mă vezi cum sunt.” Și Isus a văzut-o și a răspuns rugăciunii ei nerostite.

Este posibil că păcatul sau alegerile greșite să îți încovoaie sufletul până acolo încât să nu mai vezi Cerul și nici să nu te mai intereseze ce spun privirile celor din jur. Dar deodată, nu te mai suporți și nu mai vrei să trăiești o viață cocoșată și aplecată spre mizeriile pământului. Îl cauți și El te vede, pentru că vrei să fii văzut. Apoi auzi: „Ești dezlegat de neputința ta!” Nu aceasta voiai?

George Uba, pastor, Conferința Muntenia

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro