Devoțional zilnic

Festivaluri ale minciunii

Ca nebunul care aruncă săgeţi aprinse şi ucigătoare, aşa este omul care înşală pe aproapele său şi apoi zice: „Am vrut doar să glumesc!” – Proverbele 26:18-19

De ce mint oamenii şi propagă poveşti false? De multe ori este vorba doar de ignoranţă personală şi/sau de a transmite mai departe unele informaţii fără a le confirma veridicitatea în prealabil. Dar minciunile intenţionate şi poveştile false de obicei au scopul fie de a înşela sau profita de oameni, fie de a râde de naivitatea şi credulitatea lor. Multe culturi din întreaga lume au ales data de 1 Aprilie ca „Ziua Păcălelilor” în care sunt raportate multe poveşti false, după care sunt explicate pentru a râde de cei care au crezut în ele.

Surprinzător, arta de a minţi pentru distracţie este stimulată chiar de unele concursuri de minciuni. De exemplu, „Cel mai mare mincinos”, din Cumbria, Marea Britanie, este o competiţie anuală de spus minciuni. Politicienii şi avocaţii nu au voie să concureze, deoarece „se spune că sunt prea iscusiţi în a spune minciuni sfruntate”. Orăşelul Nova Bréscia, din Brazilia, este cunoscut ca fiind capitala naţională a minciunilor, unde la fiecare doi ani se organizează „Festivalul minciunilor”. Poveştile trebuie să fie originale şi cât se poate de aproape de adevăr, lăsând audienţa în dubii privind veridicitatea povestirii.

Minţitul profesional şi amator se concentrează întotdeauna pe răspunsul psihosocial din partea audienţei. Dintr-o perspectivă mai vastă, am putea spune că de obicei nu este nimic în neregulă în a te distra cu unele povestiri şi glume acceptabile şi inofensive. Problema începe când acestea devin o formă de intimidare şi de distrugere a celorlalţi. Lucrurile se înrăutăţesc şi mai mult când cineva preia postura sarcastică exprimată foarte bine prin termenul german schadenfreude, care se referă la simţământul de plăcere sau satisfacţie văzând nefericirea altora.

Biblia vorbeşte despre problema minţitului în termeni foarte puternici. Pentru început, Hristos spune despre Duhul Sfânt că este „Duhul adevărului” (Ioan 16:13) şi Satana ca „mincinos şi tatăl minciunilor” (Ioan 8:44). Împăratul Solomon condamna minciuna chiar şi când era spusă ca glumă (Prov. 26:18-19). Când Anania şi Safira i-au minţit pe apostoli, acest fapt a fost considerat o minciună faţă de Duhul Sfânt, demnă de moarte (Faptele 5:1-11). Ni se spune că mincinoşii nu vor intra în cer (Apoc. 21:27). Să nu uităm, indiferent de natura lor, minciunile sunt minciuni şi trebuie evitate.