Studiu majori

Generozitate şi lăcomie

O consecinţă firească a părtăşiei urmaşilor lui Isus după Cincizecime a fost susţinerea lor reciprocă: „aveau toate de obşte” (Faptele 2:44,45). Folosirea în comun a bunurilor nu era o condiţie impusă de biserică, ci o decizie voluntară a membrilor ei de a-şi manifesta dragostea unul faţă de celălalt în acest mod. Era şi o dovadă a unităţii lor. Susţinerea aceasta reciprocă a durat ceva timp. Găsim mai multe detalii în Fapte 4 Fapte 5, dar şi în alte locuri din Noul Testament.

În acest context este menţionat prima oară Barnaba, care a vândut un teren şi a adus banii la apostoli Faptele 4:36,37. El este dat ca exemplu demn de urmat.

4. Compară comportamentul şi atitudinea lui Barnaba cu cele ale lui Anania şi ale Sa rei. Care a fost păcatul acestui cuplu?

Faptele 4:32-37
32. Mulţimea celor ce crezuseră era o inimă şi un suflet. Niciunul nu zicea că averile lui sunt ale lui, ci aveau toate de obşte.
33. Apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus. Şi un mare har era peste toţi.
34. Căci nu era niciunul printre ei care să ducă lipsă: toţi cei ce aveau ogoare sau case le vindeau, aduceau preţul lucrurilor vândute
35. şi-l puneau la picioarele apostolilor; apoi se împărţea fiecăruia după cum avea nevoie.
36. Iosif, numit de apostoli şi Barnaba, adică, în tălmăcire, fiul mângâierii, un levit, de neam din Cipru,
37. a vândut un ogor pe care-l avea, a adus banii şi i-a pus la picioarele apostolilor.

Faptele 5:1-11
1. Dar un om, numit Anania, a vândut o moşioară, cu nevasta sa Safira,
2. şi a oprit o parte din preţ, cu ştirea nevestei lui; apoi a adus partea cealaltă şi a pus-o la picioarele apostolilor.
3. Petru i-a zis: „Anania, pentru ce ţi-a umplut Satana inima ca să minţi pe Duhul Sfânt şi să ascunzi o parte din preţul moşioarei?
4. Dacă n-o vindeai, nu rămânea ea a ta? Şi, după ce ai vândut-o, nu puteai să faci ce vrei cu preţul ei? Cum s-a putut naşte un astfel de gând în inima ta? N-ai minţit pe oameni, ci pe Dumnezeu.”
5. Anania, când a auzit cuvintele acestea, a căzut jos şi şi-a dat sufletul. O mare frică a apucat pe toţi cei ce ascultau aceste lucruri.
6. Flăcăii s-au sculat, l-au învelit, l-au scos afară şi l-au îngropat.
7. Cam după trei ceasuri, a intrat şi nevasta sa, fără să ştie ce se întâmplase.
8. Petru i-a zis: „Spune-mi, cu atât aţi vândut moşioara?” „Da”, a răspuns ea, „cu atâta.”
9. Atunci Petru i-a zis: „Cum de v-aţi înţeles între voi să ispitiţi pe Duhul Domnului? Iată picioarele celor ce au îngropat pe bărbatul tău sunt la uşă şi te vor lua şi pe tine.”
10. Ea a căzut îndată la picioarele lui şi şi-a dat sufletul. Când au intrat flăcăii, au găsit-o moartă; au scos-o afară şi au îngropat-o lângă bărbatul ei.
11. O mare frică a cuprins toată adunarea şi pe toţi cei ce au auzit aceste lucruri.

Pe lângă păcatul de a-L minţi pe Duhul Sfânt, Anania şi Safira s-au făcut vinovaţi de lăcomie şi de poftă. Probabil că nu există păcat care să distrugă părtăşia şi dragostea frăţească mai rapid decât egoismul şi lăcomia. Dacă Barnaba este întruchiparea spiritului de părtăşie al bisericii primare, Anania şi Safira ilustrează exact opusul. Luca este onest şi aminteşte că în biserică au existat şi persoane mai puţin virtuoase.

Porunca a zecea din Decalog (Exodul 20:1-17) este diferită de celelalte. Acelea se referă la fapte vizibile, iar ultima, la o dorinţă ascunsă a inimii. Pofta nu este o acţiune, ci un proces al gândirii. La fel ca fratele ei, egoismul, nu este un păcat vizibil, ci o boală a naturii umane păcătoase şi „se vede” doar din fapte. Porunca aceasta vizează rădăcina răului manifestat prin faptele condamnate de celelalte porunci. Prin poftă, Anania şi Safira au ajuns sub stăpânirea lui Satana la fel ca Iuda, mai înainte.

Cum putem birui pofta din viața noastră? De ce lauda și recunoștința sunt un antidot puternic împotriva ei?

Post-ul Generozitate şi lăcomie apare prima dată în Studiu Biblic.