Devoțional zilnice

Hagai

Vă aşteptaţi la mult, şi iată că aţi avut puţin… Pentru ce? zice Domnul oştirilor. Din pricina Casei Mele, care stă dărâmată, pe când fiecare din voi aleargă pentru casa lui. (Hagai 1:9)

Cu toţii ne dorim împlinire, însă uneori ne simţim goi şi nefericiţi. Oare care să fie cauza insatisfacţiei noastre şi cum putem ajunge la împlinire? Răspunsul ni-l oferă Hagai. Îl întâlnim pe Hagai după întoarcerea din exilul babilonian. Datorită sprijinului oferit de Cirus, în faţa poporului se deschidea perspectiva rezidirii Templului. Însă, din cauza greutăţilor create de samariteni, elanul poporului s-a stins şi au abandonat lucrările de rezidire. Fiecare a început să fie preocupat doar de înfrumuseţarea propriei case, liniştindu-se cu gândul că n-a venit vremea rezidirii Templului. Poporul s-a obişnuit să treacă nepăsător pe lângă ruinele Templului, devenind tot mai insensibil faţă de cauza lui Dumnezeu. Fără să-şi dea seama, ei au ajuns lipsiţi de binecuvântarea lui Dumnezeu. Deşi munceau din greu, sperând să aibă izbândă, toate strădaniile lor erau sortite eşecului.

În contextul acesta, Hagai vine cu un mesaj de trezire şi reformă. Cauza nereuşitelor lor era neglijarea lucrării de rezidire a Templului. „Dacă israeliţii L-ar fi onorat pe Dumnezeu…, făcând din construirea casei Sale prima lor preocupare, ei ar fi chemat prin aceasta prezenţa şi binecuvântarea Sa” (Profeţi şi regi, p. 473). Ori de câte ori dăm prioritate lucrurilor vremelnice în detrimentul celor veşnice, experimentăm acelaşi gust amar al goliciunii sufleteşti şi al neîmplinirii.

Te invit ca, la începutul acestei zile, să-ţi evaluezi priorităţile. Dumnezeu ne invită ca prin viaţa noastră să-I zidim un Templu. Ce planuri ai pentru astăzi? Eşti interesat să zideşti Templul părtăşiei tale cu El? Doreşti ca prioritatea ta să fie înălţarea Numelui Său, aducându-I închinare, slavă şi ascultare? Sau vei lăsa Templul Domnului să rămână în paragină şi vei alerga doar pentru interesele tale? Te invit ca azi să zideşti un Templu spiritual printr-o preocupare specială de a-I aduce Domnului închinarea şi ascultarea ta!

Ştefan Pelin, pastor, Conferinţa Transilvania de Nord