Devoțional zilnice

Hristos, modelul nostru

Isus le-a vorbit din nou şi a zis: „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.” – Ioan 8:12

Lumea noastră este plină de eroi, actori şi modele omeneşti care ne pot distrage cu uşurinţă şi chiar ne pot induce în eroare. Dacă ne considerăm creştini, atunci Isus Hristos ar trebui să fie Eroul şi Modelul nostru, vrednic să fie imitat. Ellen White exprimă acest lucru foarte bine: „Avem o singură imagine perfectă a lui Dumnezeu, şi aceasta este Isus Hristos.” (Comentarii biblice AZŞ, vol. 7, p. 906)

Brethren of the Common Life era o comunitate religioasă pietistă catolică, fondată de Gerard Groote în Olanda în secolul al XIV-lea. Ei se dedicau studiului şi învăţării Scripturilor, făceau fapte caritabile şi copiau opere religioase şi inspiraţionale. Unul din membrii acestei comunităţi era Thomas à Kempis, născut în Germania, în 1380, şi decedat în Olanda, pe data de 25 iulie 1471. Cartea lui clasică, Imitaţiunea lui Hristos, stimulează religia practică şi adevărata pietate.

Kampis ne provoacă: „La ce bun să vorbeşti ca un învăţat despre Trinitate dacă, lipsindu-ţi smerenia, displaci Trinităţii? Într-adevăr, nu învăţătura îl face pe om sfânt şi drept, ci o viaţă morală îl face plăcut înaintea lui Dumnezeu. Mai degrabă aş simţi remuşcare decât să ştiu cum să o definesc. Căci la ce bun să ştim toată Biblia pe de rost şi principiile tuturor filosofilor dacă trăim fără har şi fără dragostea lui Dumnezeu? Vanitatea vanităţilor şi totul este vanitate, în afară de a-L iubi pe Dumnezeu şi a-I sluji doar Lui.”

Avem nevoie continuu să creştem în Hristos. „Dacă nu îţi poţi aminti acest lucru continuu, aminteşte-ţi măcar o dată pe zi, dimineaţa sau seara. Dimineaţa ia o hotărâre şi seara cercetează-te pe tine să vezi ce ai spus în acea zi, ce ai făcut şi ce ai gândit, căci în aceste lucruri poate adesea L-ai supărat pe Dumnezeu şi pe cei din jur.” Dar Kempis ne avertizează împotriva teoriei îngâmfate a perfecţiunii fără de păcat. „Orice desăvârşire în această viaţă are amestecată în ea o oarecare imperfecţiune şi nicio învăţare nu este lipsită de un dram de întuneric.”

Religia practică şi adevărata pietate înseamnă doar a-L imita pe Hristos. El chiar ne asigură că „ajunge ucenicului să fie ca învăţătorul lui, şi robului să fie ca domnul lui” (Matei 10:25). Să Îl imităm pe El astăzi şi în fiecare zi!