Devoțional zilnic

Iefta

„Eu nu te-am supărat deloc, şi rău te-ai purtat cu mine, făcându-mi război. Domnul să judece…” Împăratul fiilor lui Amon n-a ascultat cuvintele pe care a trimis Iefta să i le spună. (Judecătorii 11:27-28)

Iefta, o persoană controversată, cu un trecut tumultuos, este totuși menționat în lista eroilor credinței din cartea Evrei.

Cine a fost Iefta? Ce pot învăța astăzi de la el? Un fiu nelegitim, înconjurat de un anturaj îndoielnic, căutat de bătrânii cetății, făcut judecător al lui Israel etc.

Apare pe scena istoriei sacre când amenințarea războiului bate la ușă. În acele vremuri tumultoase se caută o persoană care să inspire încredere și să conducă bătălia. Și e găsit Iefta.

Când împăratul fiilor lui Amon pretinde teritorii de la Israel și evocă motivele declanșării acțiunilor militare, Iefta se dovedește a fi un bun cunoscător al istoriei.

„Numai ia seama asupra ta …, în toate zilele vieţii tale, ca nu cumva să uiţi lucrurile pe care ţi le-au văzut ochii şi să-ţi iasă din inimă; fă-le cunoscut copiilor tăi şi copiilor copiilor tăi. Adu-ţi aminte…” (Deuteronomul 4:9-10).

„Nu avem a ne teme de nimic pentru viitor, decât de a uita calea pe care ne-a condus Domnul şi învăţătura Sa din istoria trecutului nostru.” (Schițe din viața lui Ellen White, p. 196)

În timp ce în cartea Judecătorii se vorbește de generația celor care „fiecare făcea ce-i plăcea”, Iefta cunoștea de unde vine, ce a făcut Dumnezeu pentru ei, precum și direcția în care trebuie să meargă cu poporul Domnului.

Permite-mi să te întreb. Cât cunoști din istoria bisericii tale locale? Ce știi de pionieratul mișcării adventiste din zona ta?

Și Iefta mai aduce un argument: „Eu nu te-am supărat deloc.”

Câte conflicte nu ar mai avea loc niciodată dacă una din părți cu temere de Domnul ar putea spune: „Eu nu te-am supărat deloc”, Domnul să judece.

Și azi ne vom confrunta cu provocări, dar e bine să știm istoria modului cum conduce și lucrează Dumnezeu!

Și azi e posibil să fim implicați fără voie în conflicte, dar și despre noi să se poată spune: „El nu m-a supărat deloc” și în felul acesta, la lista eroilor credinței să se mai adauge un nume.

Fie ca și numele tău să fie trecut azi pe această listă de mâna însângerată a Domnului Isus!

Virgil Sandu, pastor, Conferința Moldova