Devoțional zilnice

În iertare

2

0

Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac! (Luca 23:34)

Hristos este exemplul nostru. El S-a aşezat în fruntea familiei omeneşti pentru a aduce la îndeplinire o lucrare de o importanţă pe care oamenii nu o înţeleg, pentru că ei nu-şi dau seama de privilegiile şi posibilităţile ce le stau înainte ca membri ai familiei omeneşti a lui Dumnezeu. (…) Mila Sa nu a fost slăbiciune, ci o putere teribilă de a pedepsi păcatul (…), şi totuşi o putere care să nască iubirea omenirii. Prin Hristos, Dreptatea poate să ierte fără a sacrifica nici măcar o iotă din înalta ei sfinţenie. (General Conference Bulletin, 1 octombrie 1899)

Hristos ne-a învăţat să ne rugăm: „Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri” şi a adăugat: „Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre” (Matei 6:12,14). (…)

Dacă cineva v-a greşit şi este prea mândru şi prea încăpăţânat să spună: „Îmi pare rău”, nu veţi merge voi la el să-i spuneţi: „Te iubesc de dragul lui Hristos şi te iert pentru ce mi-ai făcut”? Isus va fi martor la această faptă de iubire şi o va aproba; şi cum le faceţi voi altora, la fel vi se va face şi vouă. (Youth’s Instructor, 1 iunie 1893)

Trebuie să avem un spirit milostiv, de compasiune faţă de aceia care ne-au greşit, fie că şi-au mărturisit sau nu greşelile. Dacă ei nu se vor pocăi şi nu vor mărturisi, păcatele lor vor rămâne scrise în cărţile din cer şi vor fi confruntaţi cu ele în ziua judecăţii; dar, dacă spun: „Îmi pare rău, mă pocăiesc”, atunci (…) trebuie să-i iertăm din inimă, cu mărinimie, pentru ce ne-au greşit. (Loc. cit.)

Adevărata fericire nu constă în a avea bogăţii sau poziţii înalte, ci în a avea o inimă curată,curăţită prin ascultarea de adevăr. (…) Fiecăruia îi este dată ocazia de a apune în practică principiile Cerului. Iertarea greşelilor care ni s-au făcut, nu răzbunarea lor este o manifestare a acelei înţelepciuni care este adevărata bunătate. Iubirea de oameni pe care Domnul a lucrat-o în noi este o manifestare a adevăratei transformări a caracterului. (Letter 229, 1905)

2

0