Încredere în sine prea mare

Devoțional zilnic 15 aprilie 2018

Unii se bizuie pe carele lor, alţii, pe caii lor, dar noi ne bizuim pe Numele Domnului, Dumnezeului nostru. – Psalmii 20:7

Prima jumătate a secolului al XX-lea a fost marcată de o competiţie intensă între liniile maritime rivale. În 1908, White Star Line a cerut companiei Harland and Wolff, din Befast, Irlanda, să construiască cel mai mare şi mai luxos vapor cu aburi. În 10 aprilie 1912, noul cargou de linie RMS Titanic (cuvântul înseamnă enorm în dimensiune şi putere) a plecat din Southampton, Anglia, în prima călătorie spre New York. Dar patru zile mai târziu, în timp ce traversa Oceanul Atlantic de Nord, la 11:40 p.m., vaporul s-a izbit de un iceberg care a lăsat nişte găuri mari în tribordul lateral al navei. Dimineaţa devreme, pe 15 aprilie 1912, Titanicul s-a rupt în două şi s-a scufundat în mai puţin de trei ore de la accident.

Mai multe ambarcaţiuni au încercat să avertizeze Titanicul prin mesaje wireless că pe traseu sunt iceberguri, dar căpitanul Edward J. Smith a părăsit cabina vaporului care mergea cu toată viteza înainte, îndreptân-du-se spre camera sa pentru a se odihni în jurul orei 9:20 p.m. Pentru că se credea că Titanicul nu poate fi scufundat, acesta avea la bord doar 20 de bărci de salvare – pentru a-i salva pe supravieţuitorii altor vase care se scufundau. În ciuda discrepanţelor referitoare la numărul exact de persoane aflate la bord, 710 oameni au fost salvaţi şi peste 1 500 au pierit în acea catastrofă. Cei care au urmărit filmul lui James Cameron din 1997, Titanic, au o idee despre această tragedie istorică.

Putem învăţa lecţii importante din acest dezastru major. Faptul că nava de „nescufundat” s-a scufundat ar trebui să fie o avertizare pentru noi, ca să nu fim prea încrezători în realizările omeneşti, inclusiv în ale noastre. David a fost foarte conştient de această tendinţă când a afirmat: „Unii se bizuie pe carele lor, alţii, pe caii lor, dar noi ne bizuim pe Numele Domnului, Dumnezeului nostru” (Ps. 20:7). Mai devreme sau mai târziu, strădaniile noastre vor păli şi vor muri. Doar lucrarea pe care o facem ca împreună-lucrători cu Dumnezeu va ţine pe vecie.

Reacţia căpitanului Smith, plină de încredere în sine faţă de avertizările din partea altor nave, a avut consecinţe dezastruoase. Acest lucru demonstrează ce se poate întâmpla când alegem să nu ascultăm de sfaturile şi instrucţiunile demne de încredere. De asemenea, ilustrează faptul că deciziile mici pot avea consecinţe mari. Doar gândeşte-te la efectele pe termen foarte lung ale deciziei Evei de a mânca din fructul pomului cunoştinţei binelui şi răului. Doamne, ajută-ne astăzi şi în fiecare zi să luăm decizii corecte, după voia Ta!

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro