DEVOTIONAL EXPLO

Învățăm să ne ferim de amăgirea deșartă și de lingușire

Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filozofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor; după învăţăturile începătoare ale lumii şi nu după Hristos. (Coloseni 2:8)

Linguşirea este o artă prin care Satana întinde o cursă, ca să-i înşele şi să-i facă pe oameni să se umfle de mândrie, cultivând gânduri înalte despre ei înşişi. (…) Linguşirea a fost hrana cu care au fost hrăniţi mulţi dintre tinerii noştri, iar aceia care au lăudat şi au linguşit au considerat că fac un lucru bun şi drept, dar au făcut un lucru rău. Lauda, linguşirea şi îngăduinţa de sine au făcut mult mai mult în a duce suflete preţioase pe cărări greşite decât a făcut orice altă artă născocită de Satana. Linguşirea este o parte a metodei de lucru a lumii, dar nu este şi o parte a metodei de lucru a lui Hristos. Prin linguşire, bietele fiinţe omeneşti pline de slăbiciuni şi de infirmităţi ajung să creadă că sunt eficiente şi valoroase şi, în gândirea lor firească, devin pline de sine. Ajung să fie ameţite de ideea că au capacităţi cu mult mai mari decât cele pe care le au în realitate şi experienţa lor religioasă devine dezechilibrată. Numai dacă, în providenţa lui Dumnezeu, vor ajunge să se întoarcă de la aceste înşelăciuni, să se convertească şi să înveţi abc-ul religiei în şcoala lui Hristos, numai aşa nu-şi vor pierde sufletele. Mulţi tineri sunt flataţi, spunându-li-se că au capacităţi înnăscute deosebite, când, de fapt, aptitudinile pe care ei cred că le au pot fi obţinute doar prin educaţie, prin eforturi stăruitoare şi prin cultivare, învăţând de la Hristos blândeţea şi smerenia. (…) Dumnezeu îi lasă pe aceştia să fie atacaţi de vrăjmaş, ca să-şi dea seama de propriile slăbiciuni. Îi lasă, de asemenea, să facă unele greşeli grave şi să treacă prin umilinţe dureroase. Dar atunci când ajung să-şi conştientizeze propria slăbiciune şi să sufere pentru acest lucru, nu trebuie să fie judecaţi cu asprime. (…) Acesta este timpul când aceşti tineri au nevoie de un prieten care (…) să se ocupe cu răbdare şi cu credincioşie de cei care au greşit. (…) Ei nu prin linguşiri trebuie ajutaţi să se ridice…, ci, mai degrabă, trebuie să fie îndrumaţi către lunga scară a progresului, iar picioarele lor nesigure, care se tot poticnesc, să fie aşezate pe treapta cea mai de jos a acesteia. (…) Cu ajutorul unor sfătuitori înţelepţi şi plini de iubire, înfrângerea lor va fi transformată în biruinţă. (Youth’s Instructor, 24 mai 1894)