Devoțional zilnice

Ioab

Ioab … a trimis să aducă din Tecoa o femeie iscusită şi i-a zis: „Fă-te că plângi şi îmbracă-te în haine de jale; nu te unge cu untdelemn şi fii ca o femeie care de multă vreme plânge după un mort. Să te duci astfel la împărat şi să-i vorbeşti aşa şi aşa.” (2 Samuel 14:1-3)

Actriţa din Tecoa primise un rol ingrat: să-l determine pe însuşi împăratul David să-i confere iertare unuia dintre nevolnicii lui fii, aflat în exil – chipeşul Absalom – vinovat de crimă contra lui Amnon, fratele lui. Şi, culmea, aceasta reuşeşte, încărcându-se, ca orice actor bun, de admiraţie din partea celor ce elogiază valoarea ticluirilor bine plasate sub veşmântul găunos al ideii de diplomaţie.

Capitolul 14 din 2 Samuel găzduieşte întreaga peliculă. Femeie văduvă, ea solicită pasămite graţiere pentru unul dintre cei doi fii ai ei care – vai! – şi-ar fi ucis propriul frate! După faptă, ucigaşul era pasibil de pedeapsa cu moartea, dar, datorită împrejurărilor, David îi acordă graţiere. Altfel, femeia ar fi putut pierde şi singurul sprijin la bătrâneţe. Determinându-l pe David să dea un verdict în acest caz, ea aplică apoi întreaga chestiune la Absalom. Dacă David urmase calea graţierii în cazul fiului ei, ce motiv avea să nu procedeze la fel şi în cazul lui Absalom, care era şi el vinovat de omor? Oare Dumnezeu nu a arătat de atâtea ori că este binevoitor, iubitor şi iertător? Iar când cineva păcătuieşte şi după aceea se pocăieşte cu adevărat, nu este Domnul gata să-l ierte de păcat şi să-l repună din nou în graţia divină?

Înduioşător! Dar să nu uităm… culisele! Regizorul este adevărata eminenţă cenuşie din spatele filmului! Ioab, căci despre el este vorba, pune în gura femeii cuvinte care sugerează fără echivoc faptul ca puternicul general cunoştea de-o manieră amănunţită concepte fine, precum dragostea sau iertarea lui Dumnezeu pentru omul păcătos. Întregul scenariu este de fapt dovada unei teologii cu adevărat superioare, o cunoaştere remarcabilă a planului de mântuire!

Câteva episoade ne-ar mai putea reţine înainte de a-i acorda lui Ioab Oscarul teologic: în scopul autopromovării, Ioab îi ucide pe Abner (2 Samuel 3:27), pe Urie (2 Samuel 11:16) şi pe Amasa (2 Samuel 20:9-10). Ceea ce nu era de aşteptat de la omul care avea în proprietatea intelectuală noţiuni teologice atât de limpezi, nu?

Poate că folosirea religiei în scopul promovării de sine dovedeşte că posesorilor de idei teologice superioare le trebuie ceva mai mult decât cunoaşterea intelectuală a religiei, fără de care premiul chemării cereşti se poate lăsa aşteptat. Oare ce?!

Adrian Zaharia, pastor, Conferința Muntenia