Studiu majori

Isus în curţile cereşti

Profetul este un om care vorbeşte în Numele lui Dumnezeu. Ştefan a devenit profet când a prezentat acuzaţiile lui Dumnezeu împotriva lui Israel. Dar lucrarea sa ca profet avea să fie foarte scurtă. „Când Ştefan a ajuns la acest punct, între oameni s-a produs un tumult. Când el a făcut legătura între Hristos şi profeţii şi când a vorbit despre templu, preotul, pretinzând a fi copleşit de oroare, şi-a sfâşiat veşmintele. Pentru Ştefan, lucrul acesta era un semnal că, în curând, glasul lui va fi adus la tăcere pentru totdeauna. El a văzut împotrivirea cu care erau întâmpinate cuvintele lui şi şi-a dat seama că îşi rostea ultima mărturie. Deşi era în mijlocul predicării, a încheiat brusc.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, ed. 2014, p. 75

5. Ce semnifică viziunea pe care a avut-o Ştefan?

Faptele 7:55,56
55. Dar Ştefan, plin de Duhul Sfânt, şi-a pironit ochii spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu, şi pe Isus stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu;
56. şi a zis: „Iată, văd cerurile deschise, şi pe Fiul omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu.”

Când Ştefan stătea înaintea conducătorilor iudei şi prezenta acuzaţiile lui Dumnezeu împotriva lor, Isus era în sanctuarul ceresc, lângă Tatăl, semn că judecata de pe pământ era o expresie a adevăratei judecăţi din cer. Dumnezeu Însuşi avea să-i judece pe învăţătorii mincinoşi şi pe conducătorii lui Israel. Aşa se explică aici absenţa apelului la pocăinţă, elementul comun al cuvântărilor anterioare din Faptele apostolilor (2:38; 3:19; 5:31). Pentru că nu îşi îndeplinise lucrarea de a-L face cunoscut pe Dumnezeu şi altor popoare şi Îl respinsese pe Isus, Israel încetase să fie poporul ales. Transmiterea veştii bune despre mântuirea omenirii nu avea să mai depindă de Israel ca popor, cum i se promisese lui Avraam (Geneza 12:3; 18:18; 22:18), ci de urmaşii lui Isus, indiferent de naţionalitate, care aveau să plece din Ierusalim şi să dea mărturie în lume (Faptele 1:8).

6. Cum a murit Ştefan?

Faptele 7:7–60;
6. Dumnezeu i-a spus că sămânţa lui va locui într-o ţară străină, va fi robită şi va fi chinuită patru sute de ani.
7. „Dar neamul căruia îi vor fi robi, îl voi judeca Eu”, a zis Dumnezeu. „După aceea vor ieşi şi-Mi vor sluji în locul acesta.”
8. Apoi i-a dat legământul tăierii împrejur; şi astfel Avraam, când a născut pe Isaac, l-a tăiat împrejur în ziua a opta; Isaac a născut şi a tăiat împrejur pe Iacov, şi Iacov pe cei doisprezece patriarhi.
9. Iar patriarhii, care pizmuiau pe Iosif, l-au vândut, ca să fie dus în Egipt. Dar Dumnezeu a fost cu el
10. şi l-a izbăvit din toate necazurile lui; i-a dat înţelepciune şi trecere înaintea lui faraon, împăratul Egiptului, care l-a pus dregător peste Egipt şi peste toată casa lui.
11. A venit o foamete în tot Egiptul şi Canaanul. Nevoia era mare, şi părinţii noştri nu găseau merinde.
12. Iacov a auzit că în Egipt era grâu şi a trimis pe părinţii noştri întâia dată acolo.
13. Şi, când au venit a doua oară, Iosif a fost cunoscut de fraţii săi, şi faraon a aflat din ce neam era Iosif.
14. Apoi Iosif a trimis să cheme pe tatăl său, Iacov, şi pe toată familia lui, şaptezeci şi cinci de suflete.
15. Iacov s-a coborât în Egipt, unde a murit el şi părinţii noştri.
16. Şi au fost strămutaţi la Sihem şi puşi în mormântul pe care îl cumpărase Avraam cu o sumă de bani de la fiii lui Emor în Sihem.
17. Se apropia vremea când trebuia să se împlinească făgăduinţa pe care o făcuse Dumnezeu lui Avraam. Norodul a crescut şi s-a înmulţit în Egipt,
18. până când s-a ridicat un alt împărat, care nu cunoştea pe Iosif.
19. Împăratul acesta a uneltit împotriva neamului nostru şi a chinuit pe părinţii noştri, până acolo ca să-şi lepede pruncii, ca să nu trăiască.
20. Pe vremea aceasta s-a născut Moise, care era frumos înaintea lui Dumnezeu. El a fost hrănit trei luni în casa tatălui său.
21. Şi, când a fost lepădat, l-a luat fiica lui faraon şi l-a crescut ca pe copilul ei.
22. Moise a învăţat toată înţelepciunea egiptenilor şi era puternic în cuvinte şi în fapte.
23. El avea patruzeci de ani, când i-a venit în inimă dorinţa să cerceteze pe fraţii săi, pe fiii lui Israel.
24. A văzut pe unul din ei suferind nedreptate; i-a luat apărarea, a răzbunat pe cel asuprit şi a omorât pe egiptean.
25. Credea că fraţii lui vor pricepe că Dumnezeu prin mâna lui le va da izbăvirea; dar n-au priceput.
26. A doua zi, când se băteau ei, Moise a venit în mijlocul lor şi i-a îndemnat la pace. „Oamenilor”, a zis el, „voi sunteţi fraţi; de ce vă nedreptăţiţi unul pe altul?”
27. Dar cel ce nedreptăţea pe aproapele său, l-a îmbrâncit şi i-a zis: „Cine te-a pus pe tine stăpânitor şi judecător peste noi?
28. Vrei să mă omori şi pe mine cum ai omorât ieri pe egiptean?”
29. La auzul acestor vorbe, Moise a fugit şi s-a dus de a locuit ca străin în pământul Madian, unde a născut doi fii.
30. Peste patruzeci de ani, i s-a arătat un înger în pustiul muntelui Sinai, în para focului unui rug.
31. Moise, când l-a văzut, s-a mirat de arătarea aceasta; şi, pe când se apropia să vadă ce este, a auzit glasul Domnului,
32. care i-a zis: „Eu sunt Dumnezeul părinţilor tăi, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov.” Şi Moise, tremurând, n-a îndrăznit să se uite.
33. Domnul i-a zis: „Scoate-ţi încălţămintea din picioare, căci locul pe care stai este un pământ sfânt.
34. Am văzut suferinţa poporului Meu care este în Egipt, le-am auzit gemetele şi M-am coborât să-i izbăvesc. Acum, du-te, te voi trimite în Egipt.”
35. Pe acest Moise, de care se lepădaseră ei, când au zis: „Cine te-a pus pe tine stăpânitor şi judecător?”, Dumnezeu l-a trimis ca stăpânitor şi izbăvitor, cu ajutorul îngerului care i se arătase în rug.
36. El i-a scos din Egipt şi a făcut minuni şi semne în Egipt, la Marea Roşie şi în pustiu, patruzeci de ani.
37. Acest Moise a zis fiilor lui Israel: „Domnul Dumnezeul vostru vă va ridica dintre fraţii voştri un Proroc ca mine: de El să ascultaţi.”
38. El este acela care, în adunarea israeliţilor din pustiu, cu îngerul care i-a vorbit pe muntele Sinai şi cu părinţii noştri, a primit cuvinte vii, ca să ni le dea nouă.
39. Părinţii noştri n-au vrut să-l asculte, ci l-au nesocotit: şi, în inimile lor, s-au întors spre Egipt;
40. şi au zis lui Aaron: „Fă-ne nişte dumnezei care să meargă înaintea noastră; căci acest Moise, care ne-a scos din ţara Egiptului, nu ştim ce s-a făcut.”
41. Şi, în zilele acelea, au făcut un viţel, au adus jertfă idolului şi s-au bucurat de lucrul mâinilor lor.
42. Atunci Dumnezeu S-a întors de la ei şi i-a dat să se închine oştirii cerului, după cum este scris în cartea Prorocilor: „Mi-aţi adus voi vite înjunghiate şi jertfe timp de patruzeci de ani în pustiu, casă a lui Israel?…
43. Aţi purtat cortul lui Moloh şi chipul stelei zeului Remfan, chipurile acelea pe care le-aţi făcut ca să vă închinaţi lor! De aceea vă voi strămuta dincolo de Babilon.”
44. Părinţii noştri aveau în pustiu Cortul întâlnirii, aşa cum îl rânduise Cel ce a spus lui Moise să-l facă după chipul pe care-l văzuse.
45. Şi părinţii noştri l-au adus, la rândul lor, sub povăţuirea lui Iosua, când au intrat în ţara stăpânită de neamurile pe care Dumnezeu le-a izgonit dinaintea părinţilor noştri; şi a rămas acolo până în zilele lui David.
46. David a căpătat milă înaintea lui Dumnezeu şi a cerut să ridice o locuinţă pentru Dumnezeul lui Iacov.
47. Şi Solomon a fost acela care I-a zidit o casă.
48. Dar Cel Preaînalt nu locuieşte în locaşuri făcute de mâini omeneşti, cum zice prorocul:
49. „Cerul este scaunul Meu de domnie, şi pământul este aşternutul picioarelor Mele. Ce fel de Casă Îmi veţi zidi voi Mie, zice Domnul, sau care va fi locul Meu de odihnă?
50. N-a făcut mâna Mea toate aceste lucruri?…
51. …Oameni tari la cerbice, netăiaţi împrejur cu inima şi cu urechile! Voi totdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt. Cum au făcut părinţii voştri, aşa faceţi şi voi.
52. Pe care din proroci nu i-au prigonit părinţii voştri? Au omorât pe cei ce vesteau mai dinainte venirea Celui Neprihănit, pe care L-aţi vândut acum şi L-aţi omorât.
53. Voi, care aţi primit Legea dată prin îngeri, şi n-aţi păzit-o!…”
54. Când au auzit ei aceste vorbe, îi tăia pe inimă şi scrâşneau din dinţi împotriva lui.
55. Dar Ştefan, plin de Duhul Sfânt, şi-a pironit ochii spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu, şi pe Isus stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu;
56. şi a zis: „Iată, văd cerurile deschise, şi pe Fiul omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu.”
57. Ei au început atunci să răcnească, şi-au astupat urechile şi s-au năpustit toţi într-un gând asupra lui.
58. L-au târât afară din cetate şi l-au ucis cu pietre. Martorii şi-au pus hainele la picioarele unui tânăr, numit Saul.
59. Şi aruncau cu pietre în Ştefan, care se ruga şi zicea: „Doamne Isuse, primeşte duhul meu!”
60. Apoi a îngenuncheat şi a strigat cu glas tare: „Doamne, nu le ţine în seamă păcatul acesta!” Şi, după aceste vorbe, a adormit.

8:1,2
1. Saul se învoise la uciderea lui Ştefan. În ziua aceea, s-a pornit o mare prigonire împotriva Bisericii din Ierusalim. Şi toţi, afară de apostoli, s-au împrăştiat prin părţile Iudeii şi ale Samariei.
2. Nişte oameni temători de Dumnezeu au îngropat pe Ştefan şi l-au jelit cu mare tânguire.

Lapidarea era pedeapsa pentru blasfemie (Leviticul 24:14). Nu reiese clar dacă Ştefan a primit pedeapsa capitală sau a fost linşat de mulţimea fanaticilor. Oricum, el este primul creştin consemnat în Biblie ca fiind ucis din cauza credinţei. Martorii şi-au pus hainele la picioarele lui Saul, deci el era cel puţin de acord cu ei. Totuşi Ştefan s-a rugat pentru toţi călăii lui, inclusiv pentru Saul. Doar un om cu un caracter superior şi cu o credinţă neşovăielnică poate să facă aşa ceva. Rugăciunea pentru duşmani este o dovadă clară a credinţei şi a locuirii lui Isus în inimă.

Post-ul Isus în curţile cereşti apare prima dată în Studiu Biblic.