Devoțional zilnice

Isus mă iubește

Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi. De aceea nu ne temem … chiar dacă ar urla şi ar spumega valurile mării. – Psalmii 46:1-3

Cu toţii ne confruntăm uneori cu ape agitate, cu valuri repezi copleşitoare, care ameninţă să ne tragă sub ape şi să ne înece. (Aşadar, fiţi blânzi cu alţi călători ca noi prin lumea aceasta, pentru că nu ştiţi ce val furios încearcă ei să depăşească!) Valurile tale furtunoase ar putea fi un diagnostic de cancer. Poate că moartea ţi-a răpit pe cineva drag. Ai pierdut o slujbă sau ţi-ai pierdut copilul în patima drogurilor. Sau poate relaţiile sunt distruse. Oriunde ai privi, vezi mai mult apă decât teren uscat.

Furtuna din viaţa mea a venit pe neaşteptate într-o dimineaţă calmă şi senină şi m-a luat pe sus. Trădată. Neiubită. Înspăimântată. Fugară. Departe! Departe! M-am aruncat în şaua maşinii de tuns iarbă, dorind ca sunetele motorului să înece strigătele de disperare pe care urechile mele nu mai suportau să le audă. Singură! striga o voce în mintea mea. Încet, sunetul motorului a început să aibă o altă cadenţă. Nu! Nu sunt singură – Isus mă iubeşte! Am început să cânt, ezitant la început, apoi am căpătat volum şi putere cu fiecare brazdă pe care o tundeam, până când am început să strig: „Da! Isus mă iubeşte! Biblia îmi spune asta!”

„Sunt cu tine”, mi-a promis El, „poţi să treci prin experienţa asta grea. Nu te teme.” Eram epuizată, aşa cum era şi Ilie când a căzut pe podeaua peşterii, când liniştea în sfârşit a înecat răgetul asurzitor al mâniei Izabelei, cu asigurarea puterii Sale de a proteja şi de a salva.

„Dacă vei trece prin ape, voi fi cu tine”, promite El. Poate că este Marea Roşie, iar El va opri pe loc valurile furioase, adunând necazul suficient de aproape încât să-l poţi atinge, dar nu intr-atât cât să ne poată atinge. Ne deschide un drum pentru a trece prin el, mergând chiar pe fundul mării. Poate că vă confruntaţi cu un râu care mugeşte, un torent puternic care a smuls poduri de piatră şi de oţel. „Voi fi cu tine când vei trece prin ape.”

Anii care au trecut mi-au arătat că şi celălalt avea un râu de traversat şi dragostea fără seamăn a lui Dumnezeu era cu siguranţă la fel de mare pentru el, cât era şi pentru mine. Braţul puternic de milă şi de har al lui Dumnezeu era la fel de strâns în jurul lui precum era şi în jurul meu. Agonia Fiului Său pe cruce a fost în egală măsură pentru el, cât şi pentru mine. Poate că în locul acela mai bun voi ajunge să înţeleg totul aşa cum a înţeles băiatul nostru de patru ani, căutând să priceapă ceva ce era de nepriceput: „Poate că atunci când vom merge în ceruri, tata ne va vedea şi va spune: «Fiei, mama şi copii, veniţi încoace!»” Poate.

Jeannette Busby Johnson