Semnele Timpului.ro

Mai are loc Dumnezeu în conversaţiile de azi?

Lumea se schimbă pe repede înainte. Ritmul dezvoltării tehnologice și relativizarea valorilor sociale ne-a schimbat discursul despre lume și societate, ne-a schimbat conversaţiile cu cei de lângă noi, aducând noi înţelesuri conceptelor cu care operam până acum. Nimic nu este prea sacru pentru a scăpa de această „recalibrare”, nici măcar conversaţiile despre Dumnezeu.

Studiile recente indică o restrângere semnificativă a religiosului în societăţile ţărilor dezvoltate. Pe de o parte, creștinismul se „privatizează”, iar instituţiile religioase își pierd locul și importanţa pe care o aveau altă dată în societate. Unii revizioniști ai teoriei secularizării, care prevedea eliminarea cu totul a religiei, și nu transformarea ei, susţin acum că privatizarea religiei, adică transmutarea ei din spaţiul public în spaţiul privat, va merge până acolo încât vor dispărea formele de religie organizată, pentru omul modern nemaifiind relevante simbolurile și cheile religioase de decriptare a lumii decât în anumite contexte ale vieţii private.

Pe de altă parte, generaţiile de creștini practicanţi sunt înlocuite în societăţile dezvoltate de generaţii de tineri mult mai puţin înclinaţi să se identifice cu religia creștină sau să devină creștini implicaţi. Un studiu asupra atitudinilor și practicilor religioase printre tinerii de pe continentul european, care este deja cel mai secularizat continent, arată că în unele ţări religia este pe cale de dispariţie. S-au constatat niveluri înalte de indiferenţă faţă de religie la tinerii între 16 și 29 de ani din Cehia (91%), Estonia (80%), Suedia (70%), Olanda (72%), Marea Britanie (70%), Franţa (64%). Chiar și în Rusia, 49% dintre tineri s-au declarat „fără religie”. Concluzia autorului studiului, profesorul de sociologie și teologie Stephen Bullivant, este că ideea conform căreia europenii sunt creștini din naștere începe să dispară de pe continent, deși loialitatea faţă de catolicism este în continuare robustă în ţări precum Polonia sau Portugalia, pe când în alte ţări ca Austria sau Lituania adeziunea e mai degrabă culturală, puţini fiind catolici practicanţi. Chiar și în America, bastionul creștinismului în lumea civilizată, cele mai recente studii Barna arată că numărul de atei s-a dublat în rândul celei mai tinere generaţii în viaţă, generaţia Z, faţă de cel al adulţilor americani.

Trăim un „ateism funcţional”, în care nu e vorba că respingem ideea de Dumnezeu, ci cultura noastră ignoră nevoia de a căuta ceva în afara noastră, vreun adevăr transcedental, explică autorul și teologul James Emery White.[1] În acest context, nu e de mirare că este tot mai dificil pentru creștini să poarte conversaţii despre Dumnezeu cu alţi oameni. În primul rând, exemplele din presa americană de circulaţie internaţională arată către un declin al interesului publicului faţă de acest tip de conţinut. În al doilea rând, șase din zece americani văd ca un gest extrem „orice încercare de convertire religioasă”. Din populaţia adulţilor americani, 83% cred că evanghelizările sunt expresia extremismului religios, arată studiul Spiritual Conversation in the Digital Age, recent publicat de către Grupul Barna.

Societatea în care nu se mai dezbate

Secularismul, care crește în rândul americanilor, cuplat cu relativismul, pluralismul de opinii și toleranţa extremă, care celebrează suveranitatea individualităţii în orice decizie care ţine de viaţa personală au dus la această situaţie în care orice articulare a vreunui adevăr moral este interpretat ca tentativă de judecare a alegerilor personale suverane, apreciază autorii studiului. Din moment ce doar 35% dintre americani mai cred că adevărurile morale sunt absolute și 57% cred că singurul adevăr pe care poţi ajunge să îl cunoști este ceea ce experimentezi și găsești că funcţionează bine pentru tine, nu este de mirare că 65% dintre creștinii practicanţi se simt neînţeleși, 60% se simt persecutaţi, 48% se simt marginalizaţi, iar 47% se tem să vorbească despre religia lor. Dacă șase din zece americani necreștini cred că este „inacceptabil” să discuţi despre credinţa ta, dacă principiile religioase ar putea jigni sau critica alegerile celeilalte persoane, atunci nu este de mirare că mult mai mulţi creștini sunt mai ezitanţi să își împărtășească credinţa astăzi decât acum 25 de ani, după cum arată studiul. Prin urmare, conversaţiile pe teme spirituale au scăzut în medie la una singură pe an, în cazul unui adult american, și la mai puţin de zece conversaţii pe an în rândul creștinilor adulţi.

Cu toate astea, o treime dintre americanii adulţi spun că au făcut o „schimbare majoră” în viaţă datorită unei conversaţii despre credinţă, iar unul din trei creștini americani cunoaște pe cineva care a devenit creștin în aceeași manieră. Ceea ce înseamnă că aceste conversaţii ar trebui purtate în continuare. În același timp, creștinii tineri sunt cei care au cei mai mulţi prieteni necreștini, dar sunt mult mai dispuși decât generaţiile mai în vârstă să lase sarcina conversaţiilor pe teme spirituale în seama bisericilor. Cei mai dispuși să poarte conversaţiile sunt cei care sunt și cei mai implicaţi în viaţa bisericii, dar ei reprezintă doar 27% dintre membri, pe când 74% se feresc să facă acest lucru, în principal de teamă că un prieten care nu este creștin i-ar putea respinge.

De ce ne e frică

Problema este că tinerii nici nu văd valoarea acestor conversaţii și atunci nu mai au nicio motivaţie de a le purta. Iar aceasta se poate întâmplă în principal din două motive. Unul este că fiind mult mai puţin implicaţi în diverse practici spirituale, cum ar fi rugăciunea, studiul biblic sau activităţi de grup la biserică, nu sunt nici perfect conștienţi de impactul pe care religia îl are în viaţa lor. Principiul activ aici este simplu – cu cât te gândești mai puţin la Dumnezeu, cu atât vorbești mai puţin despre Dumnezeu. Deci, înainte de a se angaja în conversaţii cu necreștini, acești tineri au mai întâi nevoie să se angajeze în conversaţii cu alţi creștini despre impactul pe care credinţa îl are în viaţa lor de zi cu zi, despre identificarea conexiunilor dintre viaţa de rugăciune și credinţă și întâmplările mundane, despre creștinism ca stil de viaţă și nu doar un sistem de precepte morale, sfătuiește pastorul dr. Anthony Cook. Abia după ce învaţă să vadă viaţa lor prin lentilele planului de salvare creștin, le-ar putea povesti și altora despre asta.

Un alt motiv pentru lipsa de motivaţie poate fi disonanţa între viaţa online și cea offline. Tinerii se simt mult mai înclinaţi să își împărtășească credinţa în mediul online, arată studiul. Este mai rapid și mai simplu. Pe de altă parte, oricine poate observa că, deși internetul oferă mult mai multe căi de a comunica decât am avut vreodată, nu pare să fie de folos pentru cultivarea conexiunilor intime, de substanţă, între oameni. Internetul are un efect de dezinhibare asupra comportamentului uman, ceea ce duce la proliferarea discuţiilor violente, abuzive sau lipsite de respect. Acest efect este bine documentat de oamenii de știinţă, iar efectele negative ale spaţiului online sunt resimţite mai acut de către tineri decât generaţiile mai în vârstă. Ceea ce înseamnă că în locul unde sunt mai dispuși să își împărtășească credinţa, experienţele sunt probabil cele mai negative. „Parte din echiparea tinerilor adulţi pentru a-și împărtăși credinţele eficient include nevoia de a-i învăţa mai întâi cum să aibă o relaţie sănătoasă cu social media,” precizează autorii studiului Barna.

Apoi, tinerii trebuie învăţaţi și încurajaţi să ducă discuţii profunde în viaţa reală, din moment ce, deocamdată, vasta majoritate a conversaţiilor spirituale, inclusiv cele care au produs rezultate, s-au purtat faţă în faţă. Asta s-ar putea schimba pe măsură ce tinerele generaţii se maturizează, însă rămâne în continuare un set de skilluri care trebuie dobândit. Cea mai mare piedică aici este lipsa de încredere în propriile cunoștinţe teologice, care transpare mult mai repede într-o conversaţie faţă în faţă decât în mediul online, când poţi să te retragi oricând. Tinerii simt că nu trebuie să fie prinși în ofsaid, pentru că ar părea niște păcălici. Însă, a recunoaște în faţa cuiva că nu știi un lucru, sau a spune: „Hai să aflăm împreună”, înseamnă a aduce autenticitatea și empatia care lipsește de atâtea ori în acest tip de conversaţii, atrag atenţia cercetătorii. Tinerii ar trebui încurajaţi să aibă o asemenea atitudine.

Nu în ultimul rând, întotdeauna este util să se folosească „materiale ajutătoare”. Industria cărţilor de apologetică a creștinismului este în floare tocmai datorită faptului că relativismul vine la pachet cu tendinţa de explorare a unei pluralităţi de idei și răspunsuri. „Este era de aur a apologeticii creștine”, apreciază Lee Strobel, unul dintre cei mai cunoscuţi autori creștini. Tot mai mulţi autori, din diverse religii, își caută o nișă de empatizare cu publicul actual, încercând să găsească răspunsuri relevante la întrebările care freamătă o generaţie tot mai conștientă și apăsată de relele din lume și de lipsa de egalitate între rase, genuri sexuale, orientări sexuale, clase sociale. Vechi întrebări despre religie, creștinism și Dumnezeu se văd printr-o nouă lentilă, iar vechile răspunsuri trebuie reevaluate nu pentru a fi modificate, ci pentru a releva adevărurile eterne într-o lumină care să arate iarăși către Nordul autentic pe o planetă unde oamenii au început din nou să creadă că pământul este plat. Recunoscând această nevoie stringetă, Semnele timpului a adăugat în colecţia care îi poartă numele volumul Lui Dumnezeu Îi plac întrebările, în care pastorul Nicu Butoi răspunde la 26 de întrebări care vor rezona atât cu cei care își explorează credinţa, cât și cu cei care sondează caracterului lui Dumnezeu, de la o distanţă cât mai mare.

Acest articol a fost copiat in intregime de pe site SemneleTimului.ro


Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.