Ci mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat. – 1 Corinteni 9:27
Oswald Chambers a fost un evanghelist și un profesor scoţian al mișcării sfinţirii. În timp ce era capelan pentru trupele Comunităţii Naţiunilor Britanice în Egipt, pe perioada Primului Război Mondial, a făcut apendicită și, la scurt timp după aceea, o hemoragie pulmonară care a dus la decesul lui pe 15 noiembrie 1917, la vârsta de 43 de ani. În 1924, văduva lui, Gertrude, a început să revizuiască și să editeze sute de pagini cu notiţele stenografice pe care le scrisese Oswald de fiecare dată când a predicat. Acele notiţe au devenit baza pentru meditaţii zilnice, publicate colectiv sub numele de My Utmost for His Highest (1927).
Pentru data de 18 ianuarie, din devoţionalul lui Chambers se poate citi următorul paragraf: „Fii atent la orice face concurenţă loialităţii tale pentru Isus Hristos. Cel mai mare rival al adevăratei devoţiuni pentru Isus este serviciul pe care-l facem pentru El. Este mai ușor să Îi slujim de-cât să ne revărsăm viaţa întreagă înaintea Lui. Scopul chemării lui Dumnezeu este mulţumirea Lui, nu doar să facem ceva pentru El. Nu suntem chemaţi să ne luptăm pentru Dumnezeu, ci să fim folosiţi de Dumnezeu în bătălia Sa. Suntem devotaţi noi mai mult serviciului pentru El decât Îi suntem lui Isus Hristos?”
Cu mult înainte – în 1898 mai exact – Ellen White avertiza: „Pe măsură ce activitatea creşte şi avem succes într-o ramură oarecare a lucrării pentru Dumnezeu, apare primejdia de a ne încrede în planurile şi metodele omeneşti. Există tendinţa de a ne ruga mai puţin şi de a avea credinţă puţină. Ca şi ucenicii, suntem în primejdia de a pierde din vedere dependenţa noastră de Dumnezeu şi de a căuta să facem un mântuitor din activitatea noastră. Trebuie să privim fără încetare la Isus şi să ne dăm seama că puterea Lui este aceea care săvârşeşte lucrarea. Deşi trebuie să lucrăm cu râvnă pentru mântuirea celor pierduţi, trebuie să ne luăm timp şi pentru meditaţie, pentru rugăciune şi pentru studierea Cuvântului lui Dumnezeu. (Hristos, Lumina lumii, p. 362).
Îngrijorarea lui Pavel din 1 Corinteni 9:27 este cuprinsă perfect în cele două citate de mai sus. În realitate, fiecare dintre noi are doar o singură viaţă de trăit, pe parcursul căreia ar trebui să lucreze „la mântuirea lui cu frică și cutremur” (Filipeni 2:12). Dar în acest proces nu ar trebui să uităm niciodată că ieri a trecut deja și că mâine poate nu mai vine. Dumnezeu ne dă ziua de azi ca să trăim pentru El. Haideţi să trăim astăzi ca și cum ar fi ultima zi a vieţii noastre!