Devoțional zilnic

Mic, dar minunat!

Cum te simți atunci când, mic fiind, cineva râde de tine și te desconsideră? Nu-i așa că ți-ai dori să te schimbi într-o secundă, să completezi câțiva centimetri la înălțimea ta și poate câțiva ani la vârsta ta? Dar când, în condiția ta fiind, cineva mai mare (un adult, un profesor) te apreciază și aplaudă? Deja vorbim de o altă stare de spirit, nu? Eram între cei mici și mărunței în copilărie. De multe ori am avut de suferit din partea celor mai mari, mai ales atunci când îmi doream cel mai mult să ies în evidență!
Au fost, însă, și momente „bune”! Dacă un băiat mai mare mă lăuda (în glumă) că sunt cel mai bun biciclist eu îl credeam și eram atât de mândru de mine! Imediat pedalam cu mai multă forță, încercam să fac tot felul de „șmecherii”, să merg fără mâini, să stau pe loc fără să pun piciorul jos…și de multe ori, în încercarea mea de a impresiona ajungeam în șanț sau cu genunchii și coatele răzuind scoarța dură a asfaltului. Îmi amintesc o ocazie când, după ce am primit o bicicletă unică în sat (avea șa lungă, telescoape față-spate și cel mai important – un schimbător de viteze asemănător cu cel de la mașină!) am vrut să impresionez lumea cu noutatea mea. Doar că pe Podul de Fier, „abordând” o groapă în mare viteză, pentru a încerca telescopul din față al bicicletei, am rămas fără roata din față. Îți dai seama ce alăturare dureroasă s-a petrecut între mine și asfaltul plin cu pietricele! Până astăzi urma de câțiva centimetri a acelei „împrieteniri” cu solul a rămas pe șoldul meu. Când mă uit la ea mă amuz. Dar atunci a fost dureros (mai ales spirtul folosit pentru curățarea rănii)!

Întâmplarea asta mă urmărește până astăzi, datorită lecției importante pe care mult mai târziu am înțeles-o. Am crescut și, contrar așteptărilor mele, mereu au fost oameni care desconsiderau și luau în râs persoana mea. Și vor fi mereu! Dar amintirea cu bicicleta îmi spune ceva: nu e nevoie să te dai peste cap ca să impresionezi lumea! Te rănești degeaba. Fii mulțumit cu ce ești și cu ce ai! Asta nu înseamnă că nu mai e nevoie să depui efort în dezvoltarea ta! Dar fă acest lucru nu pentru a-i impresiona pe alții, ci pentru a cultiva cele mai nobile trăsături pe care le-a pus Dumnezeu în tine!

„Te laud că sunt o făptură atât de minunată – minunate sunt lucrările tale! – și sufletul meu știe foarte bine aceasta.” – Psalmi 139:14

Adrian Dorgo, Director Exploratori, Conferința Transilvania Nord