Devoțional zilnice

Nu știm ceasul

De aceea şi voi fiţi gata, căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi. – Matei 24:44

M-am născut în anii 1950, ceea ce înseamnă că sunt suficient de tânără să fi trăit progresul tehnologiei şi suficient de bătrână încât să am probleme în a ţine pasul cu noile tehnologii. Am văzut cum telefonul a evoluat de la un sistem cu butoane la un smartphone care îţi vorbeşte, cu care faci poze şi trimiţi mesaje scrise. Corespondenţa scrisă era sub forma unei scrisori sau a unei telegrame, dar acum Facebook-ul şi e-mailurile ajung la noi cu o simplă apăsare de buton. Da, lumea se mişcă destul de repede, iar toate aceste minuni de înaltă tehnologie ne acaparează şi ne incită.

Sunt însă lucruri pe care nu le-am trăit în perioada de trecere spre maturitate, lucruri care astăzi mă tulbură: unul dintre acestea ar fi declinul spiritual semnificativ al lumii în care trăim. Rareori auzeam de crime. Nu mi s-a întâmplat să merg la şcoală sau la serviciu cu teama că cineva ar putea veni cu o armă şi ar putea omorî oameni nevinovaţi. Ştiam de uragane şi de tornade, dar îmi erau complet necunoscute fenomene precum tsunami, încălzire globală şi vortex polar. Deşi Biblia vorbeşte despre cutremure şi foamete, distrugerea globală din ultimii ani este greu de cuantificat. Chiar şi răutatea din inima oamenilor este atât de evidentă, încât terorismul este un cuvânt obişnuit în întreaga lume.

Toate aceste schimbări şi evenimente mă fac să înţeleg că cea de-a doua venire a lui Isus este aproape. Oamenii vorbesc despre aceste evenimente din lumea noastră ca despre nişte lucruri obişnuite, care nu reflectă în mod necesar sfârşitul timpului. „Datorită tehnologiei avansate”, spun ei, „suntem mai conştienţi de infracţionalita-tea şi de dezastrele din jurul nostru”. Cu toate acestea, Isus spune: „Şi, din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci. Evanghelia aceasta a împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul” (Matei 24:12,14). El ne-a avertizat de asemenea cu privire la războaie şi veşti de războaie, foamete, epidemii şi cutremure, semne, a spus El, ale revenirii Sale.

Sună deprimant? Ne înspăimântă? Nu ar trebui! Isus ne promite un loc mai bun, numit ceruri, şi viaţa veşnică. Putem să ne alinăm cu această promisiune. Noi, creştinii, suntem însărcinaţi să împărtăşim Evanghelia şi să participăm la sărbătoarea cerului.

Tată ceresc, ajută-ne să-Ţi rămânem credincioşi şi să ne păstrăm speranţa în Tine, astfel încât să fim gata pentru revenirea Ta şi să ne bucurăm de făgăduinţele Tale!

Evelyn Greenwade Boltwood