Devoțional zilnice

O teocrație creștină

Balaurul i-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie şi o stăpânire mare. – Apocalipsa 13:2

Isus a fondat o biserică fără autoritate seculară și fără soldaţi care să lupte pentru ea. (Ioan 18:36). Cum a devenit atunci Biserica Romană atât de puternică în ce privește problemele seculare, culminând cu unirea dintre biserică și stat și cruciadele sângeroase? Din secolul al IV-lea până în secolul al VI-lea s-au făcut mai mulţi pași importanţi în acest sens.

În timpul domniei lui Constantin, creștinismul a primit libertate de închinare și a devenit oficial religie de stat. Împăraţii care i-au urmat au încercat să facă din creștinism singura religie a statului. După prădarea Romei de către vizigoţi, în 410, Augustin a scris faimoasa lui operă Cetatea lui Dumnezeu, în care subliniază idealul unei biserici universale care controlează statul. Acest ideal a fost implementat atât cu sprijinul Imperiului Roman de Apus, cât și al Imperiului Bizantin de Răsărit.

Convertirea lui Clovis, regele francilor, a fost un eveniment semnificativ care a dus spre unificarea Europei de Vest pentru a sprijini papalitatea în timpul primei părţi a Evului Mediu. Iar războiul lui Clovis împotriva vizigoţilor arieni și victoria împotriva lor, în 508, a reprezentat un pas important în furnizarea unei armate eficiente Bisericii Catolice pentru a-i pedepsi pe așa-numiţii „eretici”.

Pe 16 noiembrie 534, Iustinian, împăratul Imperiului Bizantin a trimis o scrisoare Papei Ioan al II-lea, recunoscându-l drept „cap al Bisericilor Sfinte”, promiţând să „crească onoarea și autoritatea” Sfântului Scaun. Dar doar în 538 orașul Roma a devenit liber de orice dominaţie „eretică” a Imperiului Arian, Biserica Romană putându-și dezvolta astfel mai eficient supremaţia ecleziastică.

A fost o schimbare radicală de la persecutata biserică timpurie din primul secol la persecuţia de mai târziu a bisericii din Evul Mediu, când mii erau uciși în Cruciadele creștine și de către Inchiziţia sfântă. Fără îndoială, creștinismul nou-testamentar poate să rămână cu adevărat creștin doar urmând principiul lui Hristos: „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta” (Ioan 18:36), fără a-i impune modelul teocratic din Vechiul Testament. Mai mult, „tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel” (Matei 7:12), incluzând chestiunea libertăţii religioase!