Devoțional femei

Oameni de etaj superior sau de subsol?

De aceea, pentru că ai preţ în ochii Mei, pentru că eşti preţuit şi te iubesc… (Isaia 43:4)

Potrivit autorului Joice Landorf Heatherly, în lume sunt două tipuri de persoane. Tu şi cu mine facem parte dintr-una din aceste categorii: oameni de etaj superior şi oameni de subsol. Ştii ce înseamnă aceste expresii?

Prima, oameni de etaj superior, se referă la cei care te sprijină, te motivează, îţi recunosc întotdeauna succesul, se bucură de victoriile tale şi sunt dispuşi să te ajute să-ţi atingi obiectivele. Oamenii de etaj superior stau cu o ureche atentă la problemele tale şi încearcă să te ajute să găseşti o soluţie. Aceştia sunt cei care îşi doresc să te vadă că urci la etaje superioare.

Celălalt grup, cei de la subsol, se caracterizează prin lipsa de dispoziţie, oricine ai fi, având întotdeauna cuvinte de reproş pe buze, spunându-ţi că nu vei reuşi niciodată, îşi bat joc de visele tale, consideră că nu vei ajunge prea departe, îţi spun că este imposibil sau foarte dificil, sau că nimeni nu a reuşit aşa ceva niciodată… În fine, aceştia sunt cei care într-un fel sau altul te descurajează sau seamănă îndoiala în sufletul tău.

Cunoşti persoane din ambele grupe, nu-i aşa? Îţi sugerez să faci o listă cu cei din viaţa ta care sunt oameni de etaj superior. Sună-i! Mulţumeşte-le! Arată-ţi recunoştinţa pentru că te-au ajutat în felul acesta prin sfaturile lor preţioase. Fă-i să ştie că sunt preţioşi pentru tine. Aceasta va face din tine o persoană de etaj superior pentru ei.

Vei vrea probabil să mă întrebi: „Ce să fac cu oamenii de subsol?” Nu fi ca ei. Eu mă bucur să ştiu că Isus este cea mai bună persoană de etaj superior pe care o cunosc. El mă iubeşte, mă consideră preţios în ochii săi şi demn de onoare. În ciuda slăbiciunilor mele, Mântuitorul are întotdeauna pentru mine cuvinte de încurajare. Când mă simt slab, gata să mă rostogolesc la subsol, îl aud spunând: „Tu, pe care te-am luat de la marginile pământului şi pe care te-am chemat dintr-o ţară depărtată, căruia ţi-am zis: «Tu eşti robul Meu, te aleg şi nu te lepăd! Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare»” (Isaia 41:9,10).

#oamenideetajsuperior