Devoțional zilnice

Orbii vor vedea

În ziua aceea, surzii vor auzi cuvintele cărţii şi ochii orbilor, izbăviţi de negură şi întuneric, vor vedea. – Isaia 29:18

Noi avem minunata făgăduinţă că în Împărăţia veşnică a lui Dumnezeu „surzii vor auzi” şi „orbii vor vedea” (Is. 29:18). În timpul lucrării de la început a lui Hristos a fost o pregustare a acestor lucruri (Matei 11:2-5). Dar chiar şi astăzi noi putem face o diferenţă majoră în vieţile celor cu nevoi speciale.

Helen Adams Keller (1880–1968) s-a născut ca un copil normal în Tuscumbia, Alabama, pe 27 iunie 1880. La doar 19 luni a contractat o boală – diagnosticată ca „inflamaţie a creierului” – în urma căreia a surzit şi a orbit. Din anul 1887, Anne Sullivan i-a devenit profesoară şi însoţitoare, ajutând-o să îşi dezvolte capacitatea de a comunica. În 1904, Keller a devenit prima persoană surdă care a obţinut o diplomă în domeniul artelor. Ca un simbol al faptului că a biruit orbirea, muţenia şi surzenia, ea a vizitat mulţi demnitari şi a călătorit în toată lumea prezentând se-minare despre optimism şi speranţă şi promovând cauzele umanitare.

De-a lungul anilor, Keller şi-a format o atitudine foarte pozitivă şi inspiratoare faţă de viaţă. Declaraţiile ei denotă o experienţă de viaţă profundă. Ea spunea următoarele despre cum să învingi problemele: „Deşi lumea este plină de suferinţă, ea abundă şi în biruirea suferinţelor.” Ca urmare a luptelor proprii, ea a putut afirma: „Caracterul nu se poate dezvolta în linişte şi pace. Doar prin experienţa încercării şi a suferinţei sufletul poate fi întărit, viziunea poate fi curăţită, ambiţiile – inspirate şi succesul – atins.”

Keller a mai scos în evidenţă şi valoarea identificării şi folosirii ocaziilor care ne stau la dispoziţie. Ea avertiza: „Când o uşă a fericirii se închide, o alta se deschide; dar adesea noi zăbovim atât de mult în faţa uşii închise, încât nu vedem uşa care a fost deschisă pentru noi.” Pentru ea, „cea mai demnă de milă persoană din lume este cea care poate vedea, dar nu are viziune”. Mai mult, „cele mai bune şi mai frumoase lucruri din lume nu pot fi văzute sau atinse. Ele trebuie simţite cu inima”.

După cum spuneam deja, Helen Keller şi-a depăşit limitările fizice în mare parte datorită lui Anne Sullivan, ai cărei ochi şi urechi au fost vedere şi auz pentru ea. Nădăjduind şi aşteptând restaurarea finală a tuturor limitărilor noastre fizice (Apoc. 21:4), şi noi putem face diferenţa în vieţile celor cu nevoi speciale.