Organizare pentru misiune

Studiu majori 20 decembrie 2018

Noi am fost organizaţi şi uniţi ca biserică în scopul misiunii. Nu formăm un fel de club, în care ne întâlnim cu oameni cu preocupări asemănătoare şi ne întărim reciproc convingerile (cu toate că şi aceste aspecte sunt importante). Noi am fost aduşi împreună pentru a vesti lumii adevărul pe care am ajuns să-l iubim.

6. Ce înseamnă pentru biserica de azi misiunea încredinţată de Isus?

Matei 28:18-20
18. Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei şi le-a zis: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ.
19. Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.
20. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” Amin.

„Marea trimitere” include patru verbe: duceţi-vă, faceţi ucenici, botezaţi-i şi învăţaţi-i. Potrivit gramaticii greceşti, „faceţi ucenici” este verbul principal, iar celelalte trei verbe arată cum trebuie făcut acest lucru. Când biserica îşi îndeplineşte misiunea, Împărăţia lui Dumnezeu îşi lărgeşte graniţele şi tot mai mulţi oameni din toate popoarele intră în rândurile celor care Îl acceptă pe Isus ca Mântuitor. Ascultarea de porunca lui Isus de a fi botezaţi şi de a respecta poruncile Lui creează o nouă familie spirituală. Noii ucenici au asigurarea prezenţei Sale în fiecare zi în timp ce fac alţi ucenici, la rândul lor. Prezenţa lui Isus este făgăduinţa prezenţei lui Dumnezeu. Evanghelia după Matei se deschide cu anunţul că Numele lui Isus înseamnă „Dumnezeu este cu noi” (Matei 1:23) şi se încheie cu făgăduinţa că Isus va fi cu noi până la a doua Sa venire.

„Hristos nu le-a spus ucenicilor Săi că lucrarea lor va fi uşoară. (…) El i-a asigurat că avea să fie cu ei şi că, dacă vor merge înainte în credinţă, vor fi sub pavăza Celui Atotputernic. El i-a îndemnat să fie curajoşi şi tari, fiindcă între ei avea să fie Cineva mai puternic decât îngerii – Comandantul oştirilor cerului. El a luat toate măsurile pentru ca lucrarea lor să fie adusă la îndeplinire şi Şi-a asumat răspunderea pentru succesul ei. Cât timp ascultau de Cuvântul Său şi lucrau împreună cu El, nu puteau să dea greş.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, ed. 2014, pp. 23–24

Ce efect ar trebui să aibă asupra noastră făgăduința Domnului Isus că va fi cu noi în timp ce împlinim marea trimitere?

Post-ul Organizare pentru misiune apare prima dată în Studiu Biblic.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro