Devoțional zilnice

Pretutindeni cu El

Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morții, nu mă tem de niciun rău, căci Tu ești cu mine. Toiagul și nuiaua Ta mă mângâie. Psalmul 23:4

Horatio G. Spafford era un avocat de succes în Chicago-ul anilor 1870. Era tată a patru fete, un membru activ al bisericii Prezbiteriene și un prieten apropiat al evanghelistului Dwight Moody.

Când Moody și echipa sa au plecat în Anglia pentru o campanie de evanghelizare, pentru că dorea să fie un sprijin marelui evanghelist Spafford s-a gândit că o vacanță în Europa ar prinde bine întregii familii.

Nevoi urgente însă l-au reținut în Chicago în ultima clipă, dar și-a trimis soția și fetele conform planului cu vaporul urmând ca el să le urmeze în cel mai scurt timp.

Pe 21 noiembrie 1873 vasul Ville du Havre în care erau acestea s-a ciocnit de un alt vas și în mai puțin de 12 minute au murit 226 de persoane din 307.

Soția agățându-se de niste resturi de vapor a supraviețuit, însă cele patru fete: Tannetta, Maggie, Annie și Bessie nu. Din Anglia soția i-a trimis o telegramă în care scria: “singura salvată”.

Spafford a plecat spre Anglia cu primul vapor. Se spune că atunci când vasul în care era a trecut prin locul accidentului, căpitanul l-a chemat pe punte.

Acolo pe punte, Cel care ne oferă cea mai eficientă alinare, a fost lângă el. Tot acolo a scris și cuvintele:

Oricât mi-ar fi pasul de greu… Isus îmi șoptește că-n El pot să sper, Este pace în sufletul meu…

Încrede-te în Domnul în fiecare zi și pentru fiecare lucru.

Benjamin Stan, Director Exploratori, Uniunea de Conferinte din România