Devoțional zilnice

Privește țintă la Isus

„Fiţi treji, şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte, şi caută pe cine să înghită.” 1 Petru 5:8

Una din activităţile favorite ale Satanei este să ne dea în cap cu nereuşitele, lipsurile, şi greşelile noastre. Sunt mai multe motive pentru care lui îi place să facă aşa. În primul rând, când ne simţim vinovaţi suntem într-o stare jalnică, şi lui îi place să ne vadă în acea stare, în al doilea tind, dacă ne vom menţine atenția îndreptată spre insuccesele noastre vom fi înclinaţi să suferim şi mai multe insuccese, pentru că aceasta se întâmplă ori de câte ori ne luăm privirea de la Isus. Şi în al treilea rând, dacă el ne poate duce la descurajare, el poate spera să rupă cu totul legătura noastră cu Hristos şi chiar să ne determine să renunţăm la a mai fi creştini, şi prin aceasta să-şi realizeze scopul lui primordial.

Ori de câte ori ne luăm ochii de la Hristos, diavolul ne tine ocupaţi cu greşelile altora sau ale noastre. Dacă ai petrecut întreaga zi alături de Hristos, cu excepţia câtorva minute în care ţi-ai pierdut controlul şi ai aruncat tigaia pe geamul de la bucătărie, ce gând va predomina mai mult în mintea ta la sfârşitul acelei zile?

Şi ce fel de biruinţă este aceea de care îţi vei aminti chiar şi peste multă vreme? O biruinţă care a venit prin rămânerea cu Hristos – stare în care ispita te-a determinat să simţi ură şi scârbă faţă de păcat? Sau aceea câştigată printr-o luptă de trei zile, dorind tot timpul să te laşi păgubaş, dar reuşind până la urmă să înfrângi ispita pentru că ştiai că ce urma să faci era rău? Biruinţa care vine din lăuntru, prin Hristos, este singura biruinţă adevărată. Dar dacă vom găsi că păcatul ne atrage şi ne place, atunci deja am păcătuit, înlăuntrul nostru, indiferent dacă vom comite sau nu acea faptă rea. când vom înţelege acest lucru, atunci ne vom da seama că biruinţa câştigată după o luptă de trei zile nu a fost decât o biruinţă de suprafaţă, şi nu una adevărată. Şi totuşi ne vom reaminti mai mult despre acea biruinţă decât despre biruinţele spontane, naturale şi adevărate care vin în virtutea legăturii noastre cu Hristos.

De aceea nu este deloc bine să luăm această ascultare forţată ca unitate de măsură a creşterii noastre creştine. Dacă ne vom lua ochii de la Isus şi vom privi la noi înşine, vom sfârşi în mod inevitabil fie prin a ne mândri sau prin a ne descuraja, în funcţie de felul în care noi privim la faptele noastre. Dar dacă vom privi continuu la Isus, şi vom gândi şi vom vorbi despre El şi dragostea Lui pentru noi, rămânerea noastră în El va fi tot mai constantă, şi „cine rămâne în El nu păcătuieşte.”

Acest articol face parte din cartea „Nici o zi fără Isus” de Morris Venden