Devoțional zilnice

Puterea rugăciunii

Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi face. – Ioan 14:14

Rugăciunea este metoda lui Dumnezeu de a ne ţine în ton cu El şi condiţia pentru a primi cele mai preţioase binecuvântări ale Sale. Cercetând Scriptura putem vedea că Dumnezeu ne dă unele binecuvântări necondiţionat, fie că ne rugăm sau nu (Matei 5:45). Alte binecuvântări sunt rezervate pentru cei care cer cu o inimă plină de credincioşie (Prov. 28:9). Hristos a scos în evidenţă această condiţie când a spus: „Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi face” (Ioan 14:14). Dar unii oameni, ca George Müller, au mers chiar mai departe decât ne-am aştepta şi au trăit o viaţă de dependenţă totală de Dumnezeu.

George Müller (1805–1898) s-a născut în Germania, dar pe când avea 23 de ani s-a mutat la Londra pentru a lucra ca misionar printre evrei. Lucrurile nu au decurs cum se aştepta şi pe 25 mai 1832 s-a mutat la Bristol, Anglia. Acolo a înfiinţat şi condus orfelinatul Ashley Down, îngrijind 10 024 de copii în timpul vieţii sale. El a mai deschis 117 şcoli, unde se oferea educaţie creştină la peste 120 000 de copii. Întregul sistem de orfelinat a fost condus prin rugăciune, fără a cere bani. Müller a ţinut evidenţa la peste 50 000 de rugăciuni ascultate, susţinând că niciuna din rugăciunile lui nu a rămas fără răspuns.

Unul dintre cele mai bine cunoscute răspunsuri a venit într-o dimineaţă când 300 de copii erau pregătiţi să meargă la şcoală, dar nu aveau hrană pentru micul dejun. Müller le-a cerut să se aşeze la masă şi să mulţumească pentru mâncare. Când au încheiat rugăciunea, la uşă a bătut brutarul, care le-a adus suficientă pâine proaspătă pentru a-i hrăni pe toţi, şi lăptarul, care le-a dat zece bidoane de lapte, pentru că trăsura lui se stricase chiar în faţa orfelinatului.

Călătorind înspre America, Müller s-a apropiat de căpitanul vaporului ca să-i vorbească despre o programare pe care o avea în Quebec în acea sâmbătă după-amiază. Căpitanul i-a răspuns că din cauza ceţii dense le va fi imposibil să ajungă la timp. Atunci Müller a răspuns: „Nu, ochiul meu nu este pe densitatea ceţii, ci pe Dumnezeul cel viu, care controlează orice situaţie din viaţa mea.” El s-a rugat, şi în mai puţin de cinci minute ceaţa a dispărut. Căpitanul a devenit creştin.

Müller a avut o viaţă de rugăciune intenţională şi noi putem fi la fel. Poate Dumnezeu nu va răspunde întotdeauna rugăciunilor aşa cum ne dorim, dar El niciodată nu lasă fără răspuns o rugăciune sinceră. Poţi avea încredere în El!