Devoțional zilnice

Să ne îngrijim de pământ

Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse şi iată că erau foarte bune. – Geneza 1:31

Pământul este casa noastră actuală şi ar trebui să ne pese de el. Dar multe din resursele sale naturale sunt distruse în mod iresponsabil prin scurgeri de petrol, fabrici şi uzine care poluează, ape reziduale, gunoi toxic, pesticide, autostrăzi, dispariţia pustiei şi extincţia vieţii sălbatice.

La începutul anului 1969, pe coasta Santa Barbara, California, o scurgere majoră de petrol a ucis peste 10 000 de păsări marine, delfini, foci şi lei de mare. Ca reacţie la acest dezastru, activiştii au cerut reglementări de mediu, educaţie de mediu şi chiar o zi a Planetei Pământ. În 22 aprilie 1970, a fost sărbătorită pentru prima dată Ziua Planetei Pământ în Statele Unite, când 20 de milioane de oameni au ieşit să promoveze o reformă a mediului. Mişcarea a crescut semnificativ. În 1990, aproximativ 200 de milioane de oameni din 141 de ţări au consolidat eforturile de reciclare, ajutând la deschiderea drumului pentru Summitul Pământului 1992 de la Rio de Janeiro, organizat de Naţiunile Unite.

În documentul „Stewardship of the Environment” (1996), Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea a condamnat în mod oficial distrugerea iresponsabilă a resurselor pământului şi a sugerat schimbări importante în stilul de viaţă. În document se declara că „adventiştii de ziua a şaptea militează pentru un stil de viaţă simplu, sănătos, prin care oamenii nu păşesc pe banda de alergat a supraconsumului fără limite, a acumulării de bunuri şi a producerii de deşeuri. Este necesară o reformă în stilul de viaţă pe baza respectului faţă de natură, o limitare în folosirea resurselor pământului, o reevaluare a nevoilor personale şi o reafirmare a demnităţii vieţii create”.

Adventiştii cred că lumea este rezultatul creaţiunii lui Dumnezeu, nu doar un accident (Gen. 1 şi 2). În forma sa originală, pământul „era foarte bun” (Gen. 1:31) şi Dumnezeu i-a poruncit lui Adam „să îl lucreze şi să îl păzească” (Gen. 2:15). Fiecare generaţie nouă de oameni – inclusiv a noastră – sunt supraveghetori ai creaţiei lui Dumnezeu şi ar trebui să o păstrăm cât de bine se poate. Să nu uităm că natura ne descoperă caracterul Creatorului său şi, distrugând-o, noi ajungem să umbrim acea descoperire. Niciodată nu ar trebui să folosim scuza că Dumnezeu la final va crea „un cer nou şi un pământ nou” (Apoc. 21:1) pentru a fi nişte ispravnici nepăsători. Să ajutăm şi noi la a face lumea un loc mai bun şi o mică pregustare a lumii glorioase care are să vină!