DEVOTIONAL EXPLO

Să nu mințim și să nu dăm mărturii false

Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău. (Exodul 20:16)

Porunca a noua ne cere să avem o poziţie neclintită faţă de adevăr, în toate declaraţiile noastre, prin care pot fi afectate caracterele semenilor noştri. Limba, pe care omul o ţine atât de puţin sub control, trebuie să fie ţinută în frâu de principii puternice şi cinstite, de legea iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni. (Letter 75, 1895)

Vorbirea neadevărată în orice problemă şi orice încercare sau intenţie de a înşela sunt cuprinse aici. Intenţia de a înşela este minciună. Printr-o privire, printr-o mişcare a mâinii, printr-o expresie a feţei se poate spune o minciună tot atât de bine ca şi prin cuvinte. Orice adăugire intenţionată în vorbire, orice aluzie sau orice insinuare făcute în mod calculat, cu gândul de a face o impresie greşită sau exagerată, chiar povestirea unor fapte în aşa fel încât să inducă în eroare pe cineva constituie o minciună. Acest precept interzice orice încercare de a distruge bunul nume al semenului nostru, prin exagerări sau bănuieli rele, prin vorbiri de rău sau bârfeli. Chiar şi ascunderea intenţionată a adevărului, de pe urma căreia alţii pot fi păgubiţi, este o violare a poruncii a noua. (Patriarhi şi profeţi, p. 309)

El [Isus] învaţă că adevărul exact trebuie să fie legea vorbirii. „Felul vostru de vorbire să fie: «Da, da; nu, nu»” (Matei 5:37). Aceste cuvinte osândesc toate acele fraze fără înţeles şi de umplutură, care sunt vecine cu profanarea. Ele condamnă complimentele înşelătoare, ocolirea adevărului, frazele linguşitoare, exagerările şi falsurile în comerţ, care sunt atât de obişnuite în societate şi în lumea de afaceri. Ele mai învaţă că niciun om care încearcă să pară ce nu este sau ale cărui cuvinte nu exprimă adevăratele simţăminte ale inimii nu poate fi numit sincer. (…)

Tot ce fac creştinii trebuie să fie transparent ca lumina soarelui. Adevărul este de la Dumnezeu; înşelăciunea, în oricare dintre nenumăratele ei forme, este de la Satana. (…) Noi nu putem spune adevărul decât dacă mintea noastră este călăuzită continuu de Acela care este adevărul. (Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 105-106)