Devoțional zilnice

Să studiem Biblia!

Caută să te înfățișezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie rușine și care împarte drept Cuvântul adevărului. 2 Timotei 2:15

Un lucru care nu mi-a plăcut, legat de școală, a fost învățatul pentru examene – și asta pentru că de regulă lăsam pregătirea pe ultima sută de metri.

Îți dai seama cât chin și stres să asimilez toată materia dintr-un semestru în numai câteva nopți! Am ajuns să urăsc învățatul. Încercam să acumulez într-o perioadă scurtă tot ce ar fi trebuit să acumulez un semestru întreg!

În cele din urmă, experiența și maturitatea mi-au demonstrat că, pentru a reuși și a-mi aduce aminte informațiile, trebuia să învăț puțin câte puțin. Era necesar să-mi iau în fiecare seară puțin timp ca să revăd lecțiile din ziua respectivă. Astfel, la finalul semestrului, știam aproape tot ce se predase şi nu mai era nevoie decât să recapitulez.
Este oare la fel şi cu studiul Cuvântului lui Dumnezeu? Sincer, a existat în viaţa mea o perioadă când participarea la grupa de studiu biblic era un coşmar. Mi se întâmpla des să nu ştiu despre ce se discuta. Cunoştinţele mele din Biblie erau foarte limitate.

Cum era posibil aşa ceva când am crescut în biserică, am participat la toate evanghelizările organizate de biserica mea, am studiat lecţiunea în fiecare săptămână (de fapt, încercam să o citesc vineri seara) şi am învăţat pasaje biblice lungi pentru programele de tineret? Nu ştiu cum a fost posibil, dar cert este că aveam cunoştinţe limitate.

Lucrul acesta mă frustra, fiindcă Biblia îmi părea o carte prea groasă şi prea mare ca s-o pot citi, dar apoi mi-a venit ideea s-o studiez puţin câte puţin. Aşa se face că, în loc să mă descurajez din cauza cantităţii mari de informaţii, am început s-o citesc câte puţin o dată. Anii au trecut şi cunoştinţele mele din Cuvântul lui Dumnezeu s-au înmulţit. Sigur că nu mă pot numi expert în Biblie, dar ştiu mult mai multe decât ştiam acum zece ani, acum cinci ani si chiar acum un an!

Nu te descuraja nici tu în faţa provocării de a cunoaşte Cuvântul lui Dumnezeu! După cum ştii, el este împărţit pe cărţi, pe capitole şi pe versete. Studiază câte un fragment o dată şi permite-I Duhului Sfânt să te înveţe şi să te ajute să creşti în cunoştinţă!

În curând va veni ziua examenului. Eu vreau să-l trec cu succes. Vrei şi tu?

Heather-Dawn Small