Devoțional femei

Slujitorii lui Avraam

… Şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine. (Geneza 12:3)

Multe au fost lecțiile pe care slujitorii le-au putut învăţa în preajma părintelui celor credincioși; multe au fost binecuvântările pe care tabăra întreagă le primea de la Dumnezeu prin slujitorul Său credincios în fiecare dimineaţă şi seară, în jurul altarului. Mulţi dintre cei din tabăra patriarhului nu erau din neamul lui şi foarte mulţi îl urmaseră din Ur „mânaţi de consideraţii mai înalte decât acelea de câştig şi interese personale” (Patriarhi și profeți, p. 127). În Avraam, ei simţiseră o puternică legătură cu Dumnezeu şi se încrezuseră în legătura aceasta, pentru a-și părăsi familiile şi zeii Haldeei.

Încrederea pe care le-o inspira patriarhul îi făcea să dorească să cunoască sursa acelei păci care îl urma pretutindeni, indiferent de pericolele la care erau expuşi în timpul lungii lor călătorii. În preajma lui, oricine se simţea binecuvântat de Dumnezeul cu care patriarhul făcuse legământ şi, nu de puţine ori, Acesta intervenise în mod miraculos pentru salvarea omului pe care îl iubea.

Din mâna stăpânului care inspira fermitate şi credinţă în acelaşi timp, adeseori slujitorii cei mai apropiaţi sau cei care erau la câmp primeau milă şi dreptate în măsuri care întreceau capacităţile unui om de rând.

Când se întâmpla să păcătuiască cineva, patriarhul mijlocea înaintea lui Dumnezeu pentru iertare şi nu pleca de acolo până când păcătosul nu primea iertare şi greşeala era reparată… Adesea, o mijlocire a dragostei mergea până la uitarea de sine şi, nu de puţine ori, focul altarelor rămânea aprins până noaptea târziu.

Astăzi, ca și altădată, acolo unde sunt copiii lui Dumnezeu, trebuie să renască spiritul credinţei lui Avraam, ca oamenii să vadă favoare şi bunăvoinţă, autenticitate, precum şi o relaţie mântuitoare cu Cerul. Astăzi, ca și altădată, familiile pământului au nevoie de oameni prin care să fie binecuvântate.

„În fiecare zi, timpul de probă al unora se sfârşește. În fiecare ceas, unii trec dincolo de hotarul îndurării. Şi unde sunt oare glasurile de avertizare şi de îndemnare care să-l determine pe păcătos să fugă de această îngrozitoare nenorocire? Unde sunt oare mâinile acelea întinse care să-l tragă înapoi de la moarte? Unde sunt oare aceia care, în umilinţă şi cu o credinţă stăruitoare, să mijlocească la Dumnezeu pentru el?” (Ibidem, p. 140)

Constantin Alex Stamatie, pastor, Conferința Transilvania de Nord