Devoțional zilnice

Suntem avertizaţi când apar problemele?

„Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispita” Matei 26:41

Unii dintre noi, am întâlnit cel puţin o dată un şarpe. Şi nu mă refer la şerpii de la zoo, inerţi care parca sunt din plastic şi pe care foarte rar îi vezi mişcând. Mă refer la şerpii din sălbăticie.

La noi în ţară, şarpele veninos este viperă. Cu cor sau comună, iar undeva lângă Iaşi mai există o subspecie care a migrat din stepa rusească. Dar câţi dintre noi au auzit un şarpe sâsâind, avertizând că există în zonă. În general nu sâsâie pentru că încearcă să se strecoare neobservaţi. Vor ataca dacă se simt încolţiţi. Şi pentru că sunt puţine, extrem de puţine incidente raportate cu şerpi, chiar dacă sunt periculoşi, şerpii de la noi din ţară sunt ocrotiţi pentru că sunt folositori.

Dintre şerpii existenţi pe planetă, cel mai cunoscut şarpe care îşi avertizează victima de prezenţa sa este şarpele cu clopoţei. Fiind întâlnit în deşerturile din America de nord, este uşor de recunoscut pentru că îşi mişcă oasele crescute la nivelul cozi, pe care le mişcă pentru a avertiza.

Dar după rapoartele specialiştilor, nici măcar acesta nu avertizează suficient. Se pare că numai 4 la sută dintre exemplarele întâlnite, au avertizat că sunt în zonă. Este adevărat că de la muşcătura unui şarpe cu clopoţei, ca şi de la cea a viperei nu se moare decât extrem de rar. Dar nimeni nu îşi doreşte să fie muşcat de un şarpe, fie el un banal şarpe de casă, total inofensiv.

Tot aşa şi ispită, vine neanunţată. Nu ne omoară, dar nici nu ne dorim să fim “muşcaţi”. Aşa cum stăm cu ochii în patru, atunci când mergem în natură într-o zonă în care ştim că pot fi şerpi, tot aşa trebuie să fim atenţi şi cu păcatul. Cu viperă şi cu păcatul, nu putem fi niciodată neatenţi.

Remus Ciutan, Director Exploratori, Conferința Transilvania Sud