Devoțional zilnice

Suntem binecuvântați când îi ajutăm pe alții

Sufletul binefăcător va fi săturat, şi cel ce udă pe alţii va fi udat şi el. (Proverbele 11:25)

Sunt mulţi oameni pentru care viaţa este o luptă plină de chin; ei îşi dau seama de lipsurile lor şi sunt nenorociţi şi necredincioşi; ei cred că n-au niciun motiv să fie recunoscători. Cuvintele amabile, privirile pline de milă, cuvintele de preţuire ar fi pentru mulţi oameni necăjiţi şi singuri ca un pahar de apă rece pentru sufletul însetat. Un cuvânt de compasiune, o faptă de amabilitate ar ridica poverile care apasă greu pe umerii istoviţi. Şi fiecare cuvânt sau faptă de amabilitate dezinteresată este o expresie a iubirii lui Hristos pentru omenirea pierdută.

Cel milostiv „va căpăta îndurare”, „sufletul binefăcător va fi săturat, şi cel ce udă pe alţii va fi udat şi el.” Există o pace dulce pentru sufletul milos, o binecuvântată satisfacţie în viaţa de slujire dezinteresată pentru binele altora. Duhul Sfânt, care locuieşte în suflet şi se manifestă în viaţă, va în-muia inimile împietrite şi le va trezi mila şi duioşia. Veţi secera ce aţi semănat. (Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 40-41)

Va veni timpul când pământul se va zgudui puternic şi se va prăbuşi ca o colibă. Dar gândurile, scopurile şi faptele lucrătorilor lui Dumnezeu, deşi nevăzute acum, vor ieşi la iveală în ziua cea mare a răsplătirii finale. Lucruri acum uitate vor apărea atunci ca martori, fie pentru a aproba, fie pentru a condamna.

Iubirea, curtoazia, sacrificiul de sine – acestea nu se pierd niciodată. Când cei aleşi ai lui Dumnezeu vor fi schimbaţi din muritori în nemuritori, cuvintele şi faptele lor de bunătate vor fi făcute cunoscute şi vor fi păstrate în decursul veacurilor veşnice. Niciun gest de slujire neegoistă, oricât de mic sau simplu, nu se va pierde vreodată. Prin meritele îndreptăţirii atribuite a lui Hristos, parfumul unor astfel de cuvinte şi fapte va fi păstrat pentru totdeauna. (Manuscript 161, 1897)