Studiu majori

„Urâciunea pustiirii”

În cuvântarea Sa despre timpul sfârşitului, Hristos aminteşte despre „urâciunea pustiirii”, expresie preluată din cartea lui Daniel (9:27; 11:31; 12:11).
Dumnezeu numea „urâciune” un lucru care constituia o încălcare gravă a Legii Sale, precum idolatria (Deuteronomul 27:15) sau practicile sexuale imorale (Leviticul 18:22). Prin urmare, această „urâciune a pustiirii” se referă la un tip de apostazie religioasă.

5. Ce detalii din Matei 24:15 şi Luca 21:20 clarifică sensul expresiei „urâciunea pustiirii”?

Matei 24:15
De aceea, când veţi vedea „urâciunea pustiirii”, despre care a vorbit prorocul Daniel, „aşezată în Locul Sfânt” – cine citeşte să înţeleagă! 

Luca 21:20
Când veţi vedea Ierusalimul înconjurat de oşti, să ştiţi că atunci pustiirea lui este aproape.

Vedem că profeţia lui Isus include, în plan imediat, groaznica distrugere a Ierusalimului, care urma să aibă loc în anul 70 d.Hr., când Roma păgână avea să distrugă atât cetatea, cât şi templul sfânt.

Există însă o a doua împlinire a acestei profeţii în care evenimentele din planul imediat, legate de distrugerea Ierusalimului, sunt simbolul evenimentelor din timpul sfârşitului. „Hristos vedea în Ierusalim simbolul unei lumi împietrite în necredinţă şi răzvrătire, grăbindu-se să primească pedepsele lui Dumnezeu.” (Ellen G. White, Tragedia veacurilor, ed. 2011, p. 16)

În Daniel 12:11 şi 11:31, „urâciunea pustiitorului” face referire la etapa papală a Romei, când a fost înfiinţat un sistem alternativ de mijlocire şi de mântuire, care uzurpă lucrarea lui Hristos în sanctuarul ceresc.

Daniel 12:11
De la vremea când va înceta jertfa necurmată şi de când se va aşeza urâciunea pustiitorului, vor mai fi o mie două sute nouăzeci de zile.

Daniel 11:31
Nişte oşti trimise de el vor veni şi vor spurca Sfântul Locaş, cetăţuia, vor face să înceteze jertfa necurmată şi vor aşeza urâciunea pustiitorului. Va ademeni prin linguşiri pe cei ce rup legământul. 

Daniel 8, în special versetele 9-12, ne ajută să încadrăm aceste evenimente în contextul lor istoric – o putere romană în două etape. Prima etapă, în care are loc expansiunea pe orizontală a cornului mic (vers. 9), reprezintă vastul imperiu al Romei păgâne. În a doua etapă (vers. 10-12), cornul creşte pe verticală, înălţându-se până la stele şi doborând o parte din ele (persecuţia poporului lui 
Dumnezeu) şi până la „Căpetenia Oştirii” (vers. 11), Isus. Aceasta este etapa papală, a Romei ridicate din cenuşa Imperiului Roman. Judecata din Daniel 7:9,10, curăţirea Sfântului Locaş din Daniel 8:14 şi semnele de pe cer din Matei 24:29, toate anunţă intervenţia lui Dumnezeu în favoarea poporului Său din timpul din urmă.

Post-ul „Urâciunea pustiirii” apare prima dată în Studiu Biblic.