În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea, până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce. Geneza 3:19
Am convenit împreună în zilele precedente că Dumnezeu a stabilit condiţii optime de creştere şi împlinire pentru fiinţa umană. Din nefericire, modelul stabilit de Dumnezeu la facerea lumii a fost alterat serios de pătrunderea păcatului în lume. Bucuria nevinovată şi plăcerea fecundă au fost umbrite de prezenţa şi efectul nelegiuirii aducătoare de durere şi moarte. În lumea pământului nostru, speranţa şi dezamăgirea, înălţarea sufletească şi tristeţea se amestecă într-un amalgam obositor.
Înainte de cădere, Adam putea să mănânce după propria alegere şi plăcere din toţi pomii din grădină; după aceea, trebuia să-şi mănânce pâinea ştergându-şi fruntea de sudoare şi gemând de oboseală.
Înainte de cădere, omul lucra cu putere pământul, stăpânindu-l şi modelându-i suprafaţa ca un stăpân; după aceea, pământul avea să-l urmărească şi să-i domine existenţa, biruindu-l în cele din urmă. În timpul vieţii sale efemere, omul are parte de roadele pământului, dar la sfârşitul vieţii, pământul îi înghite fără urmă fiinţa trudită şi epuizată de muncă.
Viaţa deplină, nemărginită şi fără durere a fost scurtată drastic, aşezată între limite înguste şi incomode, alimentată zilnic de durere şi ameninţată permanent de moarte. Pentru un asemenea scenariu, Dumnezeu a inventat cuvântul tămăduitor al speranţei. Peste spini şi pălămidă, domneşte uneori floarea încărcată de culoare, nectar şi parfum.
Succesul la un pas de tine:
Caută motive de speranţă într-o lume a durerii. Nu te mulţumi doar cu primele descoperiri. Totdeauna vor rămâne o mulţime de bucurii încă nedescoperite. Măreşte permanent aria cunoaşterii lor!