Amram și Iochebed, eroii din spatele eroului

DEVOTIONAL EXPLO 22 februarie 2018

Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd. (Evrei 11:1)

De fiecare dată când citim lista eroilor credinţei din Evrei 11, admirăm fiecare persoană amintită în acest capitol. Ne întrebăm cum au reuşit aceşti oameni să trăiască o viaţă atât de consacrată lui Dumnezeu, încât să fie daţi ca exemple ale credinţei?

Să nu uităm că în spatele succesului lor spiritual au stat nişte „învăţători” care, cu multă grijă şi rugăciune, au reuşit să modeleze în caracterele copiilor lor chipul lui Dumnezeu. În spatele acestor eroi stau alţi eroi ai credinţei, iar datorită lor există astăzi Evrei 11. Aceştia sunt părinţii!

Deşi de multe ori neglijată, lucrarea părinţilor este de nepreţuit înaintea lui Dumnezeu. Scriitoarea inspirată, Ellen G. White, afirmă în legătură cu aceasta: „Sfera de lucru a mamei poate fi umilă, însă influenţa ei, unită cu cea a tatălui, dăinuie cât veşnicia. Alături de cea a lui Dumnezeu, puterea spre bine a mamei este cea mai puternică din câte se cunosc pe pământ.” (Căminul adventist, p. 240)

Acest citat s-a împlinit în familia lui Amram şi Iochebed. Puterea spre bine a acestor părinţi, alături de cea a lui Dumnezeu, a învins puterea faraonului. Ei au reuşit să îi transmită micuţului lor valori cereşti, să-i lege sufletul de cer şi să-i sădească în inimă iubirea şi loialitatea faţă de Dumnezeu. (Vezi Fiice ale lui Dumnezeu, p. 15.)

Ce i-a ajutat pe aceşti părinţi să facă o lucrare atât de minunată în condiţii atât de descurajatoare îl poate ajuta pe fiecare părinte care se luptă pentru salvarea veşnică a copilului său.

Pana inspirată ne dezvăluie secretele. Sunt două daruri spirituale oferite de Dumnezeu, daruri care pot fi la îndemâna oricui. Acestea sunt credinţa în Dumnezeu şi rugăciunile stăruitoare amestecate cu lacrimi. (Ibidem)

Istoria lui Iochebed şi a lui Amram trebuie să ofere curaj şi speranţă fiecărui părinte credincios. Dacă Dumnezeu este de partea noastră, cine ar putea fi împotriva noastră? Dacă Dumnezeu luptă cu noi, cine ar putea să ne biruiască?

Să luptăm pentru copiii noştri şi să-i salvăm pentru cer! Amin!

Andrei Lazăr, pastor-asistent, Conferința Oltenia

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro