Andrei

Devoțional zilnice 29 septembrie 2018

El (Andrei), cel dintâi, a găsit pe fratele său Simon şi i-a zis: „Noi am găsit pe Mesia.” (Ioan 1:41)

Te-ai gândit vreodată că, pentru a-L sluji pe Domnul, trebuie să ai nişte talente extraordinare? Astăzi vom privi o persoană obişnuită, ca mine şi ca tine: Andrei. Poate fi zugrav sau profesor, poştaş sau inginer, mecanic sau funcţionar. Să privim trei tablouri din viaţa lui:

1. Andrei vorbea cu Ioan Botezătorul (Ioan 1:35-42) când a apărut Isus. Cuvintele „Iată Mielul lui Dumnezeu!” au făcut o aşa impresie asupra lui, încât a pornit după Isus. Apoi, imediat a alergat să-l caute pe fratele lui şi să-l ducă la Isus. Avea o aşa bucurie în suflet, încât n-a putut s-o ţină doar pentru el!

2. Isus îi întreabă pe ucenici (vezi Ioan 6:5): „De unde vom lua pâini să-i hrănim?” Şi se aude o voce: „Este aici un băieţel care are cinci pâini şi doi peşti.” Cine a fost? Andrei! Şi repede îl aduce pe băieţel la Isus. Şi ştim ce a urmat… Cum de a ştiut Andrei că este acolo un băieţaş care are ceva de mâncare? Şi mai ales, cum de a avut băieţaşul atâta încredere în el? Trebuie să fi fost ceva în comportarea lui Andrei care să fi câştigat încrederea băiatului.

3. E Paştele! Multă lume a venit la Ierusalim să se închine. Sunt şi nişte greci care-şi exprimă dorinţa de a-L întâlni pe Isus (Ioan 12:21). Filip îi aude şi îi duce numaidecât la Andrei! De ce nu la Ioan sau la Petru? De ce la Andrei? Pentru că şi Filip ştia că Andrei este îndemânatic în a-i conduce pe oameni la Hristos.

Niciodată să nu spui: „Eu nu pot să predic”; „eu nu am darul”; „eu nu ştiu să ţin studii biblice”. Andrei nu era un predicator elocvent, dar a trăit o predică mai puternică decât ar fi putut rosti orice predicator! Andrei n-a scris nicio epistolă, dar era el însuşi o epistolă între oameni! Şi ori de câte ori reflectorul Scripturii este orientat spre el, Andrei face un singur lucru: conduce pe cineva la Isus. Aşa eficienţă nu mai întâlneşti!

Şi tu poţi ajunge ca el dacă, în prealabil, L-ai întâlnit tu însuţi pe Isus. Dumnezeu are nevoie de mai mulţi Andrei care să trăiască Evanghelia în fiecare zi şi să fie preocupaţi în mod special de aducerea la Isus a membrilor familiei, a copiilor, a străinilor. Cu cine te gândeşti să începi azi?

Gabriel Ban, președinte, Conferinţa Transilvania de Sud

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro