Aprinde lumina!

Devoțional zilnice 9 noiembrie 2018

Lumina luminează în întuneric, şi întunericul n-a biruit-o. – loan 1:5

Vara trecută am fost singură acasă. Soţul meu a fost într-o tabără de vară, ca pastor de tineret. Fiica mea adolescentă a fost în tabere de vară şi în alte locuri împreună cu membri ai familiei şi prieteni. Majoritatea nopţilor din vara aceea mi le-am petrecut în sufragerie, dormind pe canapea şi ţinând lângă mine telefonul şi o lumină mică.

Sincer, nu-mi place să stau în întuneric. Totul în întuneric pare diferit şi mai mare decât în lumină. Dacă aveţi copii sau dacă vă amintiţi din propria copilărie, ştiţi că un scaun poate fi un monstru mare; o lustră, un animal înfometat, iar umbrele de la fereastră, vrăjitori răi. O lampă de veghe sau o lumânare poate alunga întunericul, dar nu luminează fiecare colţ al încăperii – cu siguranţă nu şi sub pat. Cu această lumină, un copil poate dormi liniştit.

Nici lui Dumnezeu nu-I place întunericul. Unul dintre primele lucruri pe care le-a creat din nimic, doar prin Cuvântul Său, a fost lumina. „Dumnezeu a zis; «Să fie lumină!» şi a fost lumină. Dumnezeu a văzut că lumina era bună” (Geneza 1:3,4). Dumnezeu nu a spus niciodată că întunericul este bun. De la început şi în toată Biblia, întunericul a fost întotdeauna personificarea a tot ce este opusul lui Dumnezeu. Pe de altă parte, lumina I-a fost întotdeauna de ajutor lui Dumnezeu.

Uneori, cu tot ce se întâmplă în jurul nostru în fiecare zi, lumea noastră pare un loc plin de întuneric. De fapt, fie că suntem martori, fie că suntem victime, sunt momente în care vieţile noastre pot părea întunecate, chiar şi în lumina zilei de afară.

Prin Isus Hristos, Dumnezeu a luminat lumea noastră întunecată cu o strălucire de neclintit: „Isus le-a vorbit din nou şi a zis: «Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.»” (loan 8:12) Isus nu a spus: „Eu vă pot aduce lumina sau Eu pot aprinde lumina pentru voi.” El spune foarte clar: „Eu sunt Lumina lumii.” Isus este Lumina vieţii. Este important să ştim că lumina lui Isus nu îndepărtează orice umbră din vieţile noastre, dar El ne poate aduce suficientă pace încât să ne putem odihni.

Nu ezitaţi niciodată să apelaţi la Isus, Lumina vieţii. Faceţi-o astăzi şi nu vă îngrijoraţi pentru factura la electricitate, deoarece lumina vieţii în Isus Hristos este gratuită.

Aleksanda Tanurdzic

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro