Armonie

Devoțional zilnic 29 iunie 2019

Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemați fii ai lui Dumnezeu! (Matei 5:9)

Urmărește versiunea video aici.

Cei care pot vedea desăvârșirea caracterului Domnului Hristos vor fi pătrunși de dorința aprinsă de a fi asemenea Lui. Ei vor dori să fie împăciuitori și să primească binecuvântarea pe care El a promis-o celor împăciuitori.

Vrăjmașul neprihănirii este gata să te atragă pe o cale care va fi exact opusul căii pe care trebuie să meargă cel împăciuitor. Cel căruia îi plac discordia și cearta te va ispiti să te implici și tu în ceea ce face el, stârnind certuri. El te va face să vezi la un semen de-al tău ceva ce este rău, și Satana te va îndemna să te duci și să spui altora acest lucru; însă Domnul Hristos te-a învățat să te duci la fratele tău și „să-l mustri între tine și el singur”. De care stăpân vei asculta? Tendința firească a inimii nu este aceea de a rezolva problemele în mod deschis și cu credincioșie, unii cu alții. Se pare că este mai ușor să spui greșeala fratelui tău altcuiva decât lui singur, însă doar urechea lui trebuie să audă acuzația ta… Sunt binecuvântați cei care lucrează în armonie cu Dumnezeu, care sunt împreună-lucrători cu Hristos. Harul pe care îl împarte Duhul lui Dumnezeu este un izvor de viață pentru suflet și va revigora pe toți cei ce intră în legătură cu cel împăciuitor. (…)

Este important să fim conștienți de faptul că spiritul pe care îl nutrim acum, faptele pe care le facem acum, vor constitui mărturia că suntem sau nu corespunzători să beneficiem de viața viitoare. Judecata noastră este în curs acum și se va vedea dacă noi vom împlini rugăciunea Domnului și facem voia lui Dumnezeu pe pământ, așa cum se face ea în ceruri. Aceia care îndeplinesc planurile lui Satana și rănesc suflete prin faptele lor dovedesc că nu sunt copii ai lui Dumnezeu.

Cel mai bine este ca fiecare dintre noi să facă ceea ce este bine pentru că așa este bine și, în felul acesta, noi vom crea în jurul nostru o atmosferă de pace. Atunci nu ne vom afla printre agenții lui Satana ca să ne molipsim de spiritul lor și să preluăm cuvintele lor de acuzare și mustrare împotriva acelora care caută să păzească poruncile Domnului. Nu ne vom uni cu vrăjmașul sufletelor ajutându-l să stârnească suspiciuni și certuri și determinând suflete care Îl iubesc pe Dumnezeu să fie ispitite să facă rău. – Signs of the Times, 10 octombrie 1895

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro