Poporul, văzând că Moise zăboveşte să se pogoare de pe munte, s-a strâns în jurul lui Aaron şi i-a zis: „Haide, fă-ne un dumnezeu care să meargă înaintea noastră, căci Moise, omul acela care ne-a scos din ţara Egiptului, nu ştim ce s-a făcut!” (Exodul 32:1)
În lipsa lui Moise, autoritatea judecătorească îi fusese încredinţată lui Aaron, şi o mare mulţime s-a strâns în jurul cortului său cu cererea: „Fă-ne un dumnezeu care să meargă înaintea noastră!” (…) O criză de felul acesta cerea un bărbat ferm, hotărât şi de un curaj neclintit, unul care să ţină la onoarea lui Dumnezeu mai mult decât la favoarea poporului, la siguranţa personală şi chiar la viaţă. (…) Aaron s-a împotrivit puţin poporului, dar timiditatea şi şovăiala lui la momentul critic n-au făcut decât să le întărească decizia. Tumultul creştea. (…) Aaron s-a temut pentru propria viaţă şi, în loc să apere cu nobleţe onoarea lui Dumnezeu, a cedat cerinţelor mulţimii. Primul său act a fost acela de a porunci să se adune cerceii de aur de la tot norodul şi să fie aduşi la el, în speranţa că mândria avea să-i împiedice să facă un astfel de sacrificiu. Dar ei au renunţat bucuroşi la podoabele lor şi el a făcut din ele un viţel turnat, imitând zeii Egiptului. (Patriarhi şi profeţi, p. 316-317)
Noi repetăm păcatul lui Aaron dacă împăciuim atunci când vederea ar trebui să ne fie clară pentru a discerne răul şi a-l numi deschis, chiar dacă lucrul acesta ne pune într-o poziţie neplăcută, fiindcă motivele ne pot fi înţelese greşit. Noi nu trebuie să acceptăm răul la fratele nostru sau la vreun suflet cu care suntem în legătură. Această neglijenţă de a sta ferm pentru adevăr a fost păcatul lui Aaron. Dacă el ar fi spus în mod deschis adevărul, acel viţel de aur n-ar fi fost făcut niciodată. (CBAZŞ, vol. 1, p. 1109)
Mai sunt încă aaroni docili care (…) se vor supune dorinţelor celor neconsacraţi şi îi vor încuraja astfel la păcat. (Patriarhi şi profeţi, p. 317)
Aceia care sunt onoraţi cu o însărcinare divină nu trebuie să fie slabi (…) sau să ocolească datoriile neplăcute, ci să îndeplinească lucrarea lui Dumnezeu cu credincioşie neabătută. (Patriarhi şi profeţi, p. 324)