Babilonul şi Armaghedonul

Studiu majori 16 iunie 2018

 Voi sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu prin credinţă pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi! 1 Petru 1:5

Cum am afirmat deja, cartea Apocalipsa abundă în imagini şi expresii preluate direct din Vechiul Testament. De exemplu, ea foloseşte de şase ori numele „Babilon”. Dar nu se referă la imperiul lui Nebucadneţar din Antichitate, care nu mai exista pe scena lumii de sute de ani. Ci Ioan întrebuinţează imagini din Vechiul Testament pentru a exprima un adevăr. În acest caz, Babilonul – o mare putere politică şi religioasă care asuprise poporul lui Dumnezeu – reprezintă aici marile puteri religioase şi politice care vor urmări acelaşi scop în timpul sfârşitului.

În mod similar, cuvântul Armaghedon, care apare doar în Apocalipsa, derivă dintr-o expresie care se pare că are sensul „muntele din Meghido”, o referire la un loc din vechiul Israel. S-au făcut numeroase speculaţii cu privire la Armaghedon, mulţi oameni aşteptând ca, la sfârşitul lumii, să aibă loc un mare conflict armat în Meghido.

Săptămâna aceasta vom studia despre Babilon şi despre Armaghedon şi vom încerca să aflăm ce ne spune Biblia despre ele.

23 iunie – Ziua împotriva drogurilor

BIBLIA ȘI CARTEA ISTORIA MÂNTUIRII – STUDIU LA RÂND

 Biblia: 1 Corinteni 1-7

  1. Cum sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc?
  2. Cu privire la cine le-a vorbit Pavel „în icoană de vorbire”?
  3. Despre ce fel de om le-a scris Pavel corintenilor că nici nu trebuia să mănânce împreună?
  4. Cu privire la ce subiect a scris Pavel, folosind expresia „după părerea mea”?

 Istoria mântuirii, cap. 17

  1. În ce privință nu este Domnul mai puțin meticulos astăzi?

Post-ul Babilonul şi Armaghedonul apare prima dată în Studiu Biblic.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro